Tineri, simpatici şi cu abonament de metrou în buzunar, Aura Poteraşu (26 de ani) şi Radu Tudor (22 de ani) vă prezintă primele ştiri ale dimineţii, de luni până vineri, la TVR 1 (între 7 şi 8) şi la TVR Info (între 8 şi 9).

Gazdele „Telejurnalului matinal” au prezentat fiecare în copilărie emisiuni TV pentru cei mici şi încă de pe atunci visau la o carieră: Aura voia să devină actriţă, în timp ce Radu se vedea pompier sau poliţist.

„Instituim în familie starea de normalitate, de confort”
Care e „aventura” în urma căreia aţi ajuns la „Telejurnalul matinal” de la TVR1 şi TVR Info?
Aura Poteraşu: Am avut la dispozitie două săptămâni să mă pregătesc pentru trecerea la pupitrul de prezentare - cursuri de dicţie zi de zi, probe, repetiţii, machiaj, haine... o nebunie. Şi iată-mă preschimbată din reporter în prezentator. Sentimentul din faţa camerelor nu mi-a fost însă străin. La 14 ani prezentam o emisiune pentru copii, la un post TV local. În toţi anii care au trecut de atunci am rămas fidelă televiziunii.
Radu Tudor: Au fost mai întâi Naţional TV şi N24. Am văzut un articol în ziar în care se anunţa că „Telejurnalul matinal” e în căutare de prezentator. Pe scurt: am sunat, am dat probe şi am intrat.

Ce pot afla privindu-vă soţul şi soţia înainte să plece la serviciu, copilul pregătit de şcoală şi bunica gata să meargă la piaţă? Ce e diferit la ştirile voastre faţă de concurenţă?
A.P.: Dacă în timp ce mama şi tatăl se pregăteasc să meargă la muncă, copilul e abandonat în faţa telezorului, pot sta liniştiţi. Nu va vedea nimic care să-l şocheze. Cred că „Telejurnalul matinal” e singurul la acea oră care propune o abordare echilibrată, fără exagerări de dragul senzaţionalului şi instituie în familie starea de normalitate, de confort.
R.T.: Matinalul dă trezirea. Suntem în competiţie cu celelalte posturi, dar şi cu radiourile pe care mamele le ţin deschise în timp ce îl imbracă pe cel mic să se ducă la şcoală. Noi le spunem ce s-a întâmplat peste noapte şi ce vine astăzi. Eu şi Aura suntem doi oameni efervescenţi, care încearcă să dea viaţă dimineţilor telespectatorilor noştri. Avem ştiri interne, externe, sport, meteo, cultură, dar şi life&style. În mod sigur atuurile sunt acurateţea informaţiilor, ştiri fără interpretări şi, credem noi, dinamismul formatului.

Şi-a înghiţit plomba în direct
Care a fost cea mai trăsnită întâmplare din studio, care, din fericire, nu s-a văzut şi pe ecrane?
A.P.: Nu sunt convinsă că grimasa mea nu a fost evidentă, dar recent mi-a căzut o plombă în timp ce citeam un intro. Am înghiţit-o, cu gândul că n-aş putea citi următoarea frază.
R.T.: Sunt multe. În fiecare zi cel puţin câte una. De exemplu, în timp ce prezentam o ştire despre o întâlnire la nivel înalt, la Bruxelles, un coleg s-a împiedicat de un cablu, iar eu am făcut eforturi imense să rămân serios pentru că ştirea o impunea. După jurnal am râs mult pe această temă.

De câte ori v-a picat prompterul în direct şi cum aţi reacţionat?
A.P.: Se întâmplă de multe ori să ne cadă prompterul. Ne-am obişnuit cu ideea că prompterul e un prieten destul de infidel, aşa că ne continuăm pur şi simplu ideile, fără să intrăm în panică. Eventual ne salvăm începând un dialog scurt pe acel subiect.
R.T.: De multe ori. E un mare avantaj să prezinţi în cuplu, pentru că ne putem completa. Te mai bâlbâi, mai lungeşti cuvintele şi la final, treci peste moment.

Dacă dispare pupitrul în timpul emisiunii vedem jumătate dintr-o ţinută casual?
A.P.: Combinaţiile de pantaloni de trening şi sacou sau prezentatul în şosete, pentru un confort sporit, nu-mi sunt străine. Până la urmă... Cui îi place să se îmbrace exclusiv la patru ace la prima oră?
R.T.: În general, vin în blugi la serviciu şi aşa rămân şi în platou. Aşa mă simt mai comod.

Şi în weekend se trezesc cu noaptea-n cap
Avem şanse să vă vedem prezentând ştirile într-un cadru mai relaxat, pe o canapea eventual?
A.P.: Pupitrul şi prim-planul mă îngrădesc de cele mai multe ori. Îmi place să explic foarte mult prin gesturi. Ideea unui jurnal mai relaxat, pe canapea, e perfectă! Ne vom gândi la asta.
R.T.: Invitat la o emisiune, cu siguranţă. În cadrul matinalului, poate. Nu dau din casa matinalului.

Cum vă învioraţi rapid? Câte ore reprezintă pentru voi „minimumul” ca să funcţionaţi „în parametri”?
A.P.: Unii sunt dependenţi de cafea... eu de ceai! Cu o jumătate de litru de ceai cald mă pun în mişcare perfect! Poate îl conving şi pe Radu să renunţe la sucurile cu acid...
R.T.: Mă trezesc din reflex la 3 - 3.30. E ceva mai dificil când mai am de rezolvat probleme în cursul zilei şi nu reuşesc să dorm măcar patru ore. Obligatoriu, la ora 22.00 sunt în pat.

Cum scăpaţi de insomnii?
A.P.: Nu prea am insomnii, dar ca să fiu sigură că dorm bine încerc să fac sport - imediat după jurnale, tot în echipă cu Radu.
R.T.: N-am avut nicodată.

Ce faceţi în weekend când vă treziţi cu noaptea-n cap?
A.P.: Weekendurile sunt chinuitoare. Sâmbătă noaptea, când toată lumea caută perna după câte o petrecere, eu mă reactivez exemplar şi am chef de muncă. Adorm abia după ce răsare soarele, ca de obicei...
R.T.: Pornesc noaptea la drum cu o cafea. La sfârşitul săptămânii, dacă e vreme frumoasă, ies la alergat. Un film bun sau o ieşire în oraş cu pritenii completează ziua. Alteori, acasă, la Piatra Neamţ, unde-mi încarc bateriile.

„Suntem ca doi fraţi gemeni”
Între partenerii de prezentare se creează adesea o relaţie apropiată aparte. Cât de mult aţi ajuns să vă iubiţi?
A.P.: Între noi s-a creat un fel de dependenţă, din cauza trezitului cu noaptea-n cap. N-avem prea mulţi prieteni care să fie dispuşi să ia cu noi prânzul la 10.30 şi cina la 16.00, aşa că ne ţinem companie reciproc.
R.T.: Ca doi fraţi gemeni, care se trezesc la aceeaşi oră, prezintă ştiri împreună şi se duc acasă împreună. La un moment dat drumurile se despart. Eu am două staţii de metrou în plus faţă de Aura.

Cine vorbeşte mai mult în culise?
A.P.: La capitolul „vorbărie” ne completăm perfect, suntem într-o continuă competiţie. Aşa se face că în fiecare dimineaţă se găseşte câte un coleg care să ne întrebe: „De unde aveţi atâta energie dimineaţa?”... Probabil antrenamentul.
R.T.: Aura. Poteraşu Aura. În mod clar. Fără niciun dubiu.

Dacă vi se oferă o emisiune late-night vă adaptaţi rapid sau vă daţi viaţa complet peste cap?
A.P.: Dacă nu te poţi adapta rapid sau ai devenit între timp comod, e mai bine să renunţi la televiziune!
R.T.: Mă adaptez la orice. Deocamdată mă ajută tinereţea.

Pasionat de camioane şi de tiruri
Ce visaţi să deveniţi în copilărie şi cum v-aţi decis să urmaţi calea televiziunii?
A.P.: Mi-am dorit întotdeauna să lucrez în televiziune sau să fiu actriţă. La 14 ani am mers la un post TV local din Slobozia (Ialomiţa), oraşul în care am copilărit, împreună cu o colegă de clasă, care prezenta atunci o rubrică într-o emisiune pentru copii. Am rugat-o pe producătoare să mă lase să dau o probă. Ne-am plăcut reciproc şi am rămas.
R.T.: Visam să fiu pompier sau poliţist. Mă fascinau maşinile mari (camioane, tiruri) şi mă vedeam şef peste un parc auto. La 12 ani s-a rupt vraja visurilor copilăriei, iar televiziunea mi-a adus o lume întreagă în care maşinile mari păreau mici. O televiziune locală căuta un prezentator pentru o emisiune de copii. Eu am fost alesul.

Sunteţi cei mai tineri realizatori de matinal într-o perioadă când mulţi tineri „rup” cluburile şi reţelele de socializare. Cât timp aveţi pentru relaxare şi unde preferaţi să vă recreaţi?
A.P.: Suntem nişte tineri exact ca ceilalţi. Eu am înlocuit cluburile cu pub-urile, în care ajungi să te împrieteneşti repede şi poţi schimba două vorbe fără să te acopere muzica. Îmi place să strâng prietenii la mese mari, să râdem şi să povestim. Iar când nu pot să-i strâng fizic, „pun o masă mare” pe Facebook, aşa că motive şi timp pentru relaxare găsesc întotdeauna.
R.T.: Nu suntem „altfel”. Suntem ca toţi ceilalţi tineri în timpul liber. „Gustăm” din toate, fără a exagera.

La ce emisiuni vă uitaţi în timpul liber şi ce realizatori TV renumiţi admiraţi?
A.P.: Urmăresc emisiunile complexe, bine realizate, care pot fi o lecţie pentru mine şi care mă provoacă să-mi pun întrebări - „Oare cum au făcut asta? Oare eu aş putea să fac ce fac ei?” şi care mă motivează.
R.T.: Sunt dependent de ştiri şi urmăresc în fiecare zi buletinele de ştiri. Admir şi respect multe persoane de pe micul ecran.

A „tradus” o ştire într-o limbă inventată
Ce hobby-uri aveţi?
A.P.: N-am reuşit niciodată să-mi canalizez atenţia exclusiv asupra unor activităţi sau domenii. Caut şi mă interesează să aflu despre orice se dovedeşte a fi interesant şi să mă aflu permanent în preajma oamenilor de la care am ce învăţa.
R.T.: Sportul pe primul loc, pentru că am practicat handbalul câţiva ani. Îmi place să citesc. Chiar am început zilele acestea o altfel de carte faţă de cele pe care le-am citit până acum: „Viaţa pe un peron” - Octavian Paler.

Care a fost cea mai comică ştire pe care aţi prezentat-o la matinal?
A.P.: În preajma Crăciunului, un băieţel i-a scris dezvoltatorului imobiliar care deţinea blocul în care locuia împreună cu părinţii săi. Era îngrijorat că Moş Crăciun nu va încăpea pe hornul clădirii, ca să ajungă la el. Dezvoltatorul a făcut o probă şi l-a băgat pe Moş pe horn, cu o macara. Privirea şi chiotul de bucurie ale copilului – memorabile!
R.T.: Ca subiect sau ca mod de interpretare? Ca subiect - nu-mi aduc aminte. Ca interpretare - o ştire pe care am spus-o în propria limbă. Nu română. Am inventat eu una nouă. Şi sigur au râs mulţi.

La ce va gândiţi când vă vine să râdeţi în hohote în direct şi trebuie să vă păstraţi cumpătul?
A.P.: Mă gândesc că nu e cinstit să-i stric materialul colegului meu reporter, care a muncit să-l livreze în jurnal. Mă mai gândesc că dacă unul dintre prezentatori râde, măcar celălalt ar trebui să se poată abţine! Nouă nu ne iese întotdeauna.
R.T.: La oamenii abia treziţi care n-ar înţelege foarte repede veselia din platou.

„Lumea crede că avem cel puţin 30 de ani şi suntem scorţoşi”
Ce vă spun oamenii care vă recunosc pe stradă?
A.P.: Machiajul de televiziune şi ochelarii pe care îi purtăm când prezentăm ştirile ne „maschează” îndeajuns de bine, astfel că puţină lume ne recunoaşte. Poate şi pentru că nimeni nu se aşteaptă ca două persoane aşa de tinere să prezinte ştirile. Toată lumea crede că avem cel puţin 30 de ani şi că suntem scorţoşi. Fals! În timpul liber ne îmbrăcăm casual şi nu purtăm aproape niciodată ochelari.
R.T.: Doamna de la piaţă, de exemplu, îmi face reducere la struguri. Alţi oameni mă salută din mers şi îmi spun să o ţinem tot aşa. Alţii mă critică. Toate sunt bine-venite.

Se spune „Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge”. Voi cât de departe vreţi să ajungeţi până la urmă?
A.P.: Aş vrea să evoluez permanent - să ajung să moderez dezbateri şi să lucrez la emisiuni din ce în ce mai complexe, cu echipe mari. Mi-ar plăcea să ajung să produc o astfel de emisiune.
R.T.: Până la ultimul etaj al turnului Televiziunii Române. Şi să rămân acolo.