17.01.2012
Botezatu, asaltat de concurentele de la „Burlacul“
http://admin.ziarulring.com/images/upload/vedete/botezatu-asaltat-de-concurentele-de-la-burlacul-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1328 (ultima in 17.01.2012)

Rating:

(5 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Creatorul de modă rămâne în vizorul domnişoarelor dornice să-şi găsească jumătatea la show-ul matrimonial „Burlacul” chiar dacă el se află de această dată doar în postura de moderator al emisiunii.

Surse din apropierea echipei de producţie au dezvăluit, pentru „ring”, cum ieri, în prima zi a filmărilor, tinerele selectate pentru a-i cuceri inima actorului burlac Vladimir Drăghia s-au întrecut în a-l seduce pe... Cătălin Botezatu. Show-ul „Burlacul” va fi difuzat în primăvară, la Antena 1.

Trebuie să treacă de... propriile teste
„Se pare că cel puţin jumătate din fetele care au trecut castingul au ca obiectiv prinicpal să-i câştige inima lui Cătălin Botezatu şi abia apoi se vor lupta pentru Vladimir Drăghia. Domnişoarele au prins curaj după ce s-au convins cu ochii lor că Botezatu este într-adevăr solo. Jocul tinerelor cu moderatorul show-ului va continua cu siguranţă şi la următoarele întâlniri, pentru că probele propuse de Cătălin le vor da ocazia să-şi testeze puterea de seducţie. Vladimir Drăghia va avea însă ultimul cuvânt legat de cine pleacă sau rămâne în competiţie”, au declarat sursele citate.

Protagonist în reclame internaţionale
Dacă în primul sezon al show-ului burlacul era chiar Botezatu, apoi un om de afaceri german de origine română, acum „miza” este un actor de 25 de ani, cu realizări impresionante pentru portofoliul oricărui tânăr. Vladimir Drăghia a debutat în serialul „Detectiv X” (Prima TV), apoi a continuat cu „Vocea inimii” (Antena 1) şi „Narcisa sălbatică” (Antena 1). El a mai avut apariţii în show-ul „Mondenii” (Prima TV) şi roluri în spoturi publicitare realizate pentru SUA, Germania, Italia şi România.

A doua carte, în variantă audio
Primul volum biografic al lui Cătălin Botezatu continuă să se vândă ca pâinea caldă, iar designerul vrea să-şi răsplătească admiratorii cu o surpriză de proporţii. Cea de-a doua carte despre viaţa lui este gata şi va apărea în acest an atât pe hârtie, cât şi în varianta „audiobook”, pe CD.

Comenteaza aici: