Mihai Neşu şi-a lansat ieri, la Utrecht, fundaţia care îi poartă numele şi care are menirea de a ajutora oamenii din România aflaţi într-o situaţie asemănătoare cu fotbalistul lui Utrecht.
De aproape opt luni, viaţa lui Mihai Neşu s-a schimbat la 180 de grade. Aflat la vârsta deplinei maturităţi sportive, harnicul fotbalist al lui FC Utrecht şi-a văzut spulberate visurile pe 10 mai 2011, atunci când, la un banal antrenament, colegul lui, Alje Schult, a căzut peste el, fracturându-i coloana vertebrală în zona cervicală. Paralizat de la gât în jos, românul a început o luptă aprigă cu boala. Simţurile i-au revenit, parţial, la braţul drept, pe care îl poate mişca destul de bine, iar, la început de 2012, şi braţul stâng a început să dea semne surde că şi-ar putea reveni. Cu zâmbetul timid pe chip, din scaunul lui cu rotile, Mihăiţă a suţinut ieri prima conferinţă de presă de după groaznica accidentare.
Alje Schult, înlăcrimat, alături de Mihai
Evenimentul a fost prilejuit de lansarea fundaţiei „Mihai Neşu”, care are scopul de a oferi sprijin material şi logistic românilor – în special copiilor – aflaţi în aceeaşi situaţie cu fotbalistul. „Ideea nu a fost numai a mea, ci şi a soţiei mele. Ne-am gândit ca din acest accident stupid să facem şi ceva frumos. Scopul fundaţiei e ca lucrurile să fie mai frumoase, poate nu neapărat pentru mine, ci pentru cei aflaţi în situaţia mea”, a declarat Neşu, care a fost însoţit la conferinţa de presă de Wilco van Schaik, director tehnic la FC Utrecht, şi Mijndert Huitema, cel care ocupă funcţia de preşedinte al fundaţiei, dar şi de Alje Schult, colegul care l-a accidentat, care a avut ochii în lacrimi pe toată durata evenimentului de ieri.
Fundaţia, un pas în plus spre recuperare
Organizaţia înfiinţată de Mihai este considerată de fotbalist drept o piesă importantă pentru creionarea unui viitor fericit. „Fundaţia aceasta este un nou pas în recuperarea mea, acesta este viitorul meu. Vreau să muncesc mult şi să însemne ceva acest proiect. În România este foarte greu să ai o viaţă normală dacă ai problemele pe care le am eu. Cu timpul, sper să am mai mult control asupra corpului meu şi, în câţiva ani, poate voi reuşi să merg din nou. Mă voi strădui ca această fundaţie să fie de succes, vreau să muncesc foarte mult. Nu vreau să fie o fundaţie ca alte mii, vreau să însemne ceva”, a precizat Neşu.
A primit un job la Utrecht
Mihai se mai află sub contract cu FC Utrecht până la vară. Ieri, cu un sfert de oră înaintea debutului conferinţei de presă, românul a primit o veste surprinzătoare. Patronul echipei, Frans van Seumeren, i-a făcut o ofertă concretă de muncă: să fie scouter pentru FC Utrecht. El ar trebui să vizioneze pe DVD posibile ţinte ale grupării olandeze şi să propună clubului fotbalişti talentaţi, în perspectiva unor viitoare transferuri.
200 de scaune cu rotile, obţinute de la Primăria din Utrecht, intenţionează să trimită Mihai Neşu, într-o primă fază, copiilor paralizaţi din Oradea.


Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 22:45 in data 17.01.2012
sunt din oradea,ii urez multa sanatate .