Nu ştiu pe nimeni care să se dea în vânt după ganguri - asta dacă n-a băut cumva vreo bere, două în plus. Cu toate astea, gangurile, în special, şi trecerile, în general, sunt folositoare - te-ajută să nu ocoleşti cine ştie ce front de blocuri, să ajungi rapid în vreo străduţă lăturalnică, să te adăposteşti de ploaie…
Iată câteva găuri de vierme de prin centrul Bucureştiului!
În Piaţa Romană poţi s-o iei prin gangul de la ieşirea de la metrou dinspre coloane şi, prin spatele blocurilor, să ieşi direct în bulevardul Dacia. Tot în zonă, dinspre Piaţa Lahovari, trecând prin gangul de la blocul cu reprezentanţa Avon şi luând-o prin curtea interioară, ajungi drept în strada Jules Michelet.
Înspre Scala, dacă vii pe strada C. A. Rosetti, te poţi băga prin gangul de după fostul magazin Hollywood Music and Film şi ieşi direct în strada Vasile Conta. Tot în strada Vasile Conta poţi ieşi dacă traversezi bulevardul Nicoleae Bălcescu pe la Galeria Orizont şi o iei prin gangul blocului din faţă.
Vizavi de Intercontinetal, cam de pe la restaurantul Pescarul, poţi să ieşi direct în strada Biserica Enei - prin două ganguri chiar! Iar din Calea Victoriei, pe lângă Pizza Hut, o poţi lua direct spre strada Doamnei - dacă vrei.
Din Splaiul Independenţei poţi da direct la Piaţa Mihail Kogălniceanu dacă te bagi pe-o portiţă ce dă în intrarea Ursuleţului, iar intrarea Ursuleţului e un exemplu splendid de arhitectură interbelică frumoasă, credeţi-mă pe cuvânt!
Din strada Brezoianu ai putea - dac-ai vrea - să ieşi drept în Cişmigiu, prin curţile interioare ale blocurilor...
…iar din Calea Griviţei (din apropierea intersecţiei cu Mircea Vulcănescu şi Dacia) poţi ieşi direct înspre piaţa Sfinţii Voievozi - trebuie doar s-o iei prin intrarea în Facultatea de Arte şi să continui prin curtea căminelor de la Moxa:
Bucureştiul mai are - oho! - destule ganguri, curţi interioare, intrări semisecrete, protejate de câini şi riverani. Mai puteţi trece, uneori, rapid dintr-o stradă-ntr-alta prin curţile bisericilor - multe biserici au ieşiri înspre două străzi; Pitar Moş şi Mihai Vodă îmi vin acum în minte.
Dar unde nu sunt ganguri şi treceri - deşi v-aţi fi putut gândi că sunt? De pildă, prin blocul Zodiac nu poţi trece în strada din spate (Caragea Vodă); intrarea Urali, din spatele fostului hotel Dorobanţi, e o fundătură; din strada Doamnei, prin spatele blocului cu fostul cinematograf Luceafărul (azi CinemaPro), nu poţi ajunge în strada Ion Ghica.
Hungry Mole
http://www.bucurestiivechisinoi.ro/








Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 18:31 in data 24.01.2012
seamana leit cu mani****rea de la 18 dec 1989 cand luase foc timisoara in presa de la bucuresti aparea un articol cu creme de plaja bronzare arsuri