Traian Racu 19.01.2012
Demonstratie de slam dunk in Palatul Parlamentului
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/demonstratie-de-slam-dunk-in-palatul-parlamentului-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

478 (ultima in 19.01.2012)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

La sfârşitul lunii ianuarie, baschetul românesc se pregăteşte de sărbătoare, odată cu aniversarea a 80 de ani de existenţă. Cu această ocazie, federaţia română de profil pregăteşte un eveniment inedit la „Casa Poporului”.

Gala Baschetului Românesc a devenit o tradiţie anuală, evenimentul prilejuind răsplătirea celor mai buni sportivi ai sezonului, dar şi demonstrarea recunoştinţei faţă de partenerii care ajută ca sportul la coş din ţara noastră să beneficieze de unul dintre cele mai spectaculoase campionate din sportul românesc. Ediţia din acest an are loc pe 30 ianuarie şi este una aniversară, Federaţia Română de Baschet împlinind 80 de ani de existenţă. „De obicei organizam acest eveniment pe finalul de an, dar, ţinând cont de importanţa acestei ediţii, ne-am dorit să beneficiem şi de vizita conducătorilor forurilor internaţionale, iar aceştia ne-au informat că pot ajunge în România la final de ianuarie. Aşadar, deşi am împlinit 80 de ani în 2011, sărbătorim acum, la final de ianuarie 2012”, a declarat pentru „ring” Carmen Tocală, preşedinta FRB.

Teren de baschet în Sala Unirii
Pentru ediţia aniversară de la finalul acestei luni, locul ales a fost Palatul Parlamentului. Astfel, oaspeţii vor fi găzduiţi în Sala Unirii, a doua ca înălţime din întreg palatul. În interior, pe lângă mesele unde vor lua loc invitaţii, va fi amenajată o scenă, dar, poate cel mai inedit aspect al evenimentului, şi un teren de baschet. „Va fi adusă o suprafaţă de joc, vor fi aduse şi două panouri, iar un moment original al galei va consta într-o demonstraţie de slam dunk, efectuată de sportivi specializaţi în acest procedeu atât de spectaculos”, a precizat Carmen Tocală. Gala Baschetului Românesc va fi completată şi de o serie de recitaluri muzicale susţinute de artişti cunoscuţi, dar şi de o prezentare de modă în cadrul căreia manechinele vor fi baschetbalişti şi baschetbaliste din Divizia A.

Preşedintele FIBA Europe, aşteptat la eveniment
Pe lângă personalităţile din România, fie ele din lumea sportului sau din sfera demnitarilor şi oamenilor de afaceri, Gala Baschetului Românesc 2012 aşteaptă şi oaspeţi de seamă din străinătate. Printre ei se numără islandezul Olafur Rafnsson, preşedintele FIBA Europe, italio-canadianul Nar Zanolin, secretarul general al aceluiaşi for, precum şi australianul Bob Elphinston, fostul preşedinte al FIBA World.

1932 este anul în care s-a înfiinţat Federaţia Internaţională de Baschet (FIBA), printre membrii fondatorii fiind şi Federaţia Română de Baschet.

Comenteaza aici: