Magistraţii de la Curtea Constituţională (CCR) au amânat pentru a doua oară verdictul privind sesizarea de neconstituţionalitate a Legii referitoare la comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Motivul oficial: hotărârea amânării a fost luată pentru aflarea impactului financiar asupra guvernului. Neoficial, se aşteaptă ca protestele să se liniştească. Concluzia: justiţia dovedeşte încă o dată că este aservită politicului.
Un verdict pe această speţă, indiferent care ar fi fost acesta, nu ar fi avantajat sub nicio formă puterea. Dacă magistraţii Curţii Constituţionale ar fi decis că Legea comasării alegerilor este constituţională, protestele s-ar fi intensificat cu siguranţă, dat fiind faptul că oamenii din stradă cer anticipate, nu comasate. Dacă judecătorii decideau că încalcă prima lege în stat, verdictul le dădea apă la moară protestatarilor, care ar fi prins şi mai mult curaj şi s-ar fi mobilizat şi mai şi. Prin urmare, amânarea este exact ceea ce judecătorii trebuiau să facă şi a fi pe placul puterii. De ce trebuie să fie pe placul Coaliţiei de guvernare? Pentru că judecătorii de la Curtea Constituţională sunt numiţi politic, susţinuţi de partide, iar Coaliţia deţine şi acolo majoritate.
A doua amânare
Magistratii Curţii Constituţionale au amânat, ieri, pentru data de 25 ianuarie, luarea unei decizii cu privire la constituţionalitatea legii care prevede comasarea alegerilor locale şi parlamentare în 2012. Este pentru a doua oară când înalţii magistraţi ai CCR amână luarea unei decizii în controversata problemă a alegerilor comasate, după ce nici săptămâna trecută nu au putut să ajungă la un verdict final. Judecătorii CCR au cerut guvernului date suplimentare privind impactul financiar pe care l-ar avea comasarea alegerilor, în condiţiile în care unul dintre argumentele puterii care, şi de acestă dată, a recurs la asumarea răspunderii ar fi că ”se fac economii importante la buget”. Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra proiectului de lege privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, şedinţa parlamentului în acest sens având loc în 15 decembrie 2011. Moţiunea de cenzură intitulată "După 22 de ani, democraţia este în pericol", depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii guvernului pe Legea comasării alegerilor, a fost respinsă, joi, de parlament. La moţiune şi-au exprimat votul 213 parlamentari, 209 votând "pentru", iar patru "împotrivă".
Joacă politic Curtea Constituţională?
Referindu-se la faptul că, de fiecare dată, scorul de 5 la 4 al votului celor 9 judecători ai CCR ascunde ”votul-cheie” al UDMR, jurnalistul Sorin Roşca Stănescu scoate în evidenţă jocul politic al Curţii Constituţionale, spunîând: ”Este evident că joacă politic! Faptul că se amână o decizie înseamnă că ei (n.r. - magistraţii CC) aşteaptă să vadă încotro bate vântul”. Şi aici probabil că jurnalistul nu se referă la ”furtuna economică” de care tot vorbeşte Boc, care nu este de acord cu alegerile anticipate şi încearcă să justifice, economico-financiar vorbind, comasarea alegerilor în luna noiembrie. Furtuna de care se teme Curtea Constituţională e... în stradă, pe buzele şi în gesturile tuturor cetăţenilor nemulţumiţi de actuala putere.
USL a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor după respingerea moţiunii de cenzură depuse după asumarea răspunderii guvernului pe acest act normativ, reprezentanţii Uniunii menţionând că cer CC "o atitudine de respect faţă de lege şi democraţie". În 22 decembrie, Biroul de presă al PSD susţinea, printre altele): "Uniunea Social Liberală avertizează că respingerea moţiunii de cenzură, prin obligarea parlamentarilor puterii să nu participe la vot, nu face decât să menţină România pe calea derapajului autoritarist pe care a intrat în ultimii ani. O analiză corectă ar trebui să ducă, în mod normal, la respingerea legii de către Curtea Constituţională, instituţie căreia îi cerem, măcar acum, o atitudine de respect faţă de lege şi democraţie". În sesizarea adresată CC, USL solicită să se constate "neconstituţionalitatea prevederilor Legii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea Titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali".
„Motivul amânării îl constituie analizarea informaţiilor suplimentare solicitate guvernului cu privire la impactul financiar al adoptării legii supuse controlului de constituţionalitate, respectiv a studiului comparativ referitor la cheltuielile bugetare pe care le implică organizarea şi desfăşurarea simultană, respectiv separată, a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului.”, Comunicat Curtea Constituţională
"Curtea Constituţională, din păcate, în formula actuală, a devenit o a treia cameră a parlamentului. Se votează de fiecare dată pe criteriu politic, ceea ce e greşit. Motiv pentru care între legile prioritare pe care USL le va propune va fi şi aceea de schimbare a modului de selectare a membrilor Curţii Constituţionale. (...) Din păcate, în momentul actual, membrii Curţii Constituţionale a României, după cum aţi văzut şi dumneavoastră, ca să citez din Traian Băsescu... «Sunt nişte penibili». Eu nu o să folosesc niciodată un asemenea termen la adresa unui magistrat, doar am citat din Traian Băsescu.", Victor Ponta
3 săptămâni au trecut de când USL a sesizat Curtea Constituţională în speţa comasării alegerilor.


Comenteaza aici: