Lumea teatrului şi a filmului românesc ar fi fost cu mult mai săracă dacă de pe marele ei afiş ar fi lipsit numele actorului Victor Rebengiuc. Apărut pe firmamentul artei teatrale autohtone sub zodia talentului şi a dorinţei încăpăţânate de a face lucrurile bine, artistul şi-a intersectat, la un moment dat, linia vieţii cu aceea a unui alt nume de referinţă, plecat de curând dintre noi într-o lume a regiilor celeste: Liviu Ciulei. Din acel moment, steaua actorului a strălucit din ce în ce mai tare. În marele teatru al vieţii, Rebengiuc-Moromete a punctat teribil prin scena antologică a ”hârtiei igienice trântite pe masă” în decembrie 1989.

Rezervat cu angajările verbale publice în ultima vreme, dl Victor Rebengiuc a avut amabilitatea de a acorda un interviu în exclusivitate ziarului „ring”.

Domnule Rebengiuc, ce a însemnat pentru dvs. faptul că aţi avut aproape, de-a lungul carierei, un artist precum Liviu Ciulei?
Îi datorez enorm lui Liviu Ciulei, pentru că am învăţat teribil de multe lucruri de la el. M-am bucurat mult de faptul că m-a distribuit în aproape toate piesele pe care le-a pus aici la „Bulandra”. Ajunseserăm să ne înţelegem foarte bine, chiar numai din semne. Dintr-un singur cuvânt, ştiam ce vrea de la mine şi încercam să fac ceea ce îmi cerea el.

„Liviu Ciulei a fost una dintre universităţile mele”
Ce fel de om era?
Era un om cu o educaţie desăvârşită, civilizat, un aristocrat. Acesta este cuvântul care îl defineşte cel mai bine. A fost un mare artist, un om deosebit pe care îl regret din suflet. El a fost una dintre universităţile mele. De la el am învăţat o mulţime de lucruri care m-au ajutat în carieră, care m-au promovat în carieră. Am avansat datorită lui, trecând dintr-o piesă într-alta, pe care el le punea în scenă.

Aţi avut, de-a lungul carierei, multe momente în care aţi fost aplaudat la scenă deschisă. Ce simţiţi în astfel de clipe?
Mie nu-mi plac. Sunt actori care urmăresc să ia aplauze la scenă deschisă, deoarece li se pare că asta consemnează un succes deosebit şi că îi ridică peste ceilalţi colegi ai lor. Eu detest aceste aplauze la scenă deschisă pentru că frâng cursul firesc al desfăşurării spectacolului. Mie îmi creează un disconfort. Nu caut aplauzele şi din cauza asta mă deranjează.

Povestea afacerii eşuate de la... Cannes
Spuneţi-ne, vă rugăm, câteva lucruri legate de Festivalul de la Cannes 1965, unde „Pădurea spânzuraţilor”, film în care aţi avut rolul principal, a fost premiat.
Era prima oară când mergeam în Vest. Aveam mai multe sarcini. Trebuia să cumpăr nişte pantofi şi mi-a fost frică să iau bani cu mine, ca să schimb. Mi-au spus că se pot schimba la Viena. În ţară, dolarul avea un curs extrem de favorabil, dar acolo era un curs înfiorător. Aveam 500 de lei la mine şi mi-au dat vreo şase dolari pe ei, aşa că nu am putut să cumpăr nici un pantof. Asta a fost marea mea afacere.

Cum a fost privită delegaţia română, având în vedere că, practic, era prima ieşire a unui film românesc la un festival de asemenea anvergură.
S-a făcut o conferinţă de presă, am făcut poze cu ăia pe acolo, dar nimeni nu ne acorda nicio atenţie. Surpriza mare a fost atunci când s-au anunţat premiile şi când Liviu l-a luat pe cel pentru regie, premiu absolut meritat şi aplaudat de participanţii la festival. A fost o mare bucurie pentru noi şi pentru mine în special. Am fost după aceea invitaţi la banchetul de închidere a festivalului, la care luau parte toţi laureaţii. A fost foarte frumos.

„Ca actor, am aceleaşi spaime ca acum 50 de ani”
Într-un articol, dl Andrei Pleşu spune despre dvs. că nu aveţi aerul (şi aerele) unui actor. Sunteţi, altfel spus, un om obişnuit?
Un om obişnuit şi un om, cum să spun, uşor jenat de ceea ce se întâmplă. Nu-mi place să fiu lăudat în faţă. Nu mă simt bine când primesc laude şi nu cred că mă ajută foarte mult faptul că sunt lăudat. Mă ajută mai mult când mi se fac anumite critici, evident constructive. N-am cum să reacţionez când sunt lăudat, când mi se spune, dom’le, ce mare eşti tu, ce deştept eşti tu, maestre... Nu mă ajută la nimic lauda. Eu sunt tot un actor, am aceleaşi spaime pe care le aveam şi acum 50 de ani atunci când încep munca la un rol.

Cum este să vă trăiţi rolul vieţii alături de doamna Mariana Mihuţ?
E bine, merge, mai merge încă... Ne descurcăm. Este o actriţă deosebită. Pe mine mă uimeşte de fiecare dată, cu fiecare rol pe care îl joacă. Noi nu lucrăm acasă, nu stăm să ne sfătuim. Fiecare are concepţia lui, are treaba lui, fiecare are altă metodă de a se apropia de rol. În plus, vreau să am surpriza de a o vedea pe scenă.

În încheiere spuneţi-mi, vă rog, dacă ar fi să repetaţi gestul din zilele revoluţiei, în ce fel l-aţi face azi?
N-aş mai arăta hârtia igienică, aş arăta o mitralieră!

„Cine este Stela Popescu în faţa Marianei Mihuţ?”
Aţi primit o stea acum aproape un an pe Aleea Timpului de lângă Magazinul Cocor. Ce părere aveţi despre acest proiect?
După primele două-trei steluţe care s-au dat acolo, acum a început, aşa, să se dea la grămadă. După părerea mea, primul care ar fi meritat să primească acea stea ar fi fost Liviu Ciulei, iar după aceea Pintilie. Au organizat un soi de referendum dintr-ăsta – hai să premiem actorii cei mai buni şi în luna în care s-au născut le punem steaua. Păi, are Stela Popescu stea înaintea Marianei Mihuţ? Cum adică? Păi, cine e Stela Popescu, care spune aceleaşi bancuri de 50 de ani, şi cine e Mariana Mihuţ, care are un repertoriu de roluri extraordinare făcute până acum?

„La început nu mă vedeam deloc în pielea personajului Ilie Moromete. Pentru mine era o altă lume. Era lumea satului, nu era lumea mea. Până la urmă m-am speriat, am şi fugit de la filmări, am plecat. Pe urmă m-am gândit şi mi-am spus: nu trebuie să joc un ţăran, trebuie să joc un om! Şi am jucat un om!” Victor Rebengiuc

„De câtăva vreme observ că îmi spun toţi maestre. Mi-e greu să le zic să nu-mi mai spună aşa. Nu-mi place, pentru că nu mă consider un maestru.”, Victor Rebengiuc

”Nu mă simt bine când primesc laude şi nu cred că mă ajută foarte mult faptul că sunt lăudat. Mă ajută mai mult când mi se fac anumite critici, evident constructive.”, Victor Rebengiuc

”Detest aceste aplauze la scenă deschisă pentru că frâng cursul firesc al desfăşurării spectacolului. (...) Nu caut aplauzele şi din cauza asta mă deranjează.”, Victor Rebengiuc

„Se lucrează foarte uşor cu Victor Rebengiuc. Gândeşte, are intuiţie, ceea ce contează enorm. Talentul lui are ceva organic între gândire şi simţire.”, Liviu Ciulei

Citiţi în ediţia de vineri a ziarului «Centrul Vechi» o continuare a interviului cu actorul Victor Rebengiuc, în care artistul povesteşte, printre altele, de ce nu a fost tentat să rămână în occident după Festivalul de la Cannes, din 1965.