Românii s-au strâns, ieri, în Piaţa Universităţii, pentru cea de-a zecea zi consecutivă de proteste. Dacă la prânz erau câteva sute de persoane, seara, piaţa s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de protestatari.
Oamenii au început să vină încă de la prânz în faţa Teatrului Naţional din Piaţa Universităţii din Bucureşti, locul în care de 10 zile cer demisia preşedintelui şi a guvernului. Dacă în jurul orei 15.00 erau circa 200 de persoane, la ora 18.00, piaţa era plină. „Ieşi afară, javră ordinară!”, „Vrem anticipate, nu comasate”, „Jos Băsescu” sau „Boc şi Băsescu, după Ceauşescu” au fost doar câteva dintre sloganurile scandate, pentru a zecea zi, de protestatarii din Piaţa Universităţii.
Gorbaciov, nemulţumit de Băsescu
La mitingul de ieri a participat şi Gorbaciov, un ciobănesc caucazian de 14 ani, venit împreună cu stăpânul său pentru a-şi arăta nemulţumirea. Îmbrăcat cu steagul tricolor pe care scria „Hoţia. Ajunge!” şi „Jos Băsescu”, patrupedul s-a plimbat toată ziua printre cei peste 1.000 de prostestari. La lăsarea serii, pe statuia cu personajele lui Caragiale, un bărbat a atârnat un tablou cu Maiestatea Sa Regele Mihai. „Eu îi urez Regelui «La mulţi ani» în fiecare zi. Aşa om nu se mai găseşte”, ne-a mărturisit acesta.
UDMR, din ce în ce mai huiduită
Dacă în primele zile protestatarii îşi arătau nemulţumirea, aproape în totalitate, faţă de Băsescu, Guvernul Boc şi PDL, mai recent, în vizorul acestora a ajuns şi UDMR. Ieri, mai multe pancarte afişate în Piaţa Universităţii aveau ca „ţintă” Uniunea şi conducerea sa. Protestatarii au afişat mesaje precum „Jos UDMR, partid fascist”, „UDMR = curva PDL” şi „Kelemen Hunor, trădător” şi au scandat „UDMR, amanta PDL”.
SUBSOL Ninsoarea nu i-a oprit
În pofida ninsorii puternice, sâmbătă, peste 2.000 de oameni au ieşit în Piaţa Universităţii pentru cea de-a noua zi de protest. Nici această zi nu a fost lipsită de evenimente. Mai mulţi membri ai Noii Drepte veniţi în piaţă au fost huiduiţi şi izgoniţi de restul protestatarilor. Aceştia s-au întors şi a doua zi în piaţă, rezultatul fiind acelaşi. După ce s-au certat cu mai multe persoane care i-au acuzat că deturnează protestul, deoarece afişau mesaje împotriva întregii clase politice, reprezentanţii mişcării au părăsit zona.
Pe stradă şi în străinătate
Nici românii de peste hotare nu s-au lăsat mai prejos. Weekendul trecut, în mai multe ţări, aceştia au protestat în faţa ambasadelor României. Vineri seara, mai mulţi cetăţeni români s-au adunat în faţa Ambasadei României de la Lisabona şi au strigat sloganuri împotriva Guvernului Emil Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu. Proteste asemănătoare au mai avut loc şi la Madrid, Strasbourg, Viena, Madrid, Londra şi Montreal.
Pentru a viziona mai multe imagini, accesaţi galeria foto.





































Comenteaza aici: