Fostul component al formaţiei Compact din perioada 1988-1996, Leo Iorga, a trecut, în 2011, printr-un examen extrem de dificil: lupta cu cancerul. Slăbit din cauza operaţiei şi a tratamentului dur cu citostatice, artistul a fost chiar pe punctul de a abandona. Cu toate acestea, Leo Iorga a găsit resursele necesare pentru a continua şi, mai ales, pentru a reveni pe scenă.

Domnule Leo Iorga, cum vă recuperaţi în urma operaţiei pe care aţi suferit-o la plămâni?
Am avut o perioadă de convalescenţă despre care nici n-aş mai vrea să amintesc. Mulţumesc din toată inima lui Dumnezeu că putem sta acum de vorbă. Încet-încet, am început să recuperez. Am avut perioada de citostatice, care a fost cumplită. Făceam în fiecare săptămână şi, la un moment dat, am vrut să renunţ.

Poate renunţa un luptător precum Leo Iorga?
E suferinţă mare când faci citostatice. Pe urmă, operaţia a fost foarte dificilă. Am avut o echipă întreagă de medici foarte buni. Medicul meu oncolog, Polixenia Iorga – culmea, coincidenţă de nume –, chiar în etapa de chimioterapie m-a sprijinit foarte mult. E o femeie foarte verticală şi fan rock. Tratamentul chimioterapeutic te seacă.

„Tumoarea era deja foarte mare!”
Cum aţi aflat de boală?
Am răcit cu toţii. Colegii au luat medicamente şi le-a trecut, dar eu n-am luat. Dacă luam medicamente, eram mort acum, pentru că simptomele de răceală treceau şi nu mă duceam la control. Într-o dimineaţă, după o mahmureală, o voce mi-a zis: „Mă duc la control în momentul ăsta!”. Era deja foarte mare tumoarea. O săptămână sau două au fost nişte controale preliminare, la inimă, ca să nu mor pe masa de operaţie etc. După aceea m-au băgat la sală. M-am dus singur pe masa de operaţie.

Cum a fost imediat după operaţie, când aţi deschis ochii?
Am văzut zâmbetul pe faţa medicilor. Familia era lângă mine. Primul lucru pe care l-am întrebat a fost: „Mai am o bucată, acolo, mai mare, mai mică?”. Profesorul Cordoş mi-a zis: „Am făcut ceea ce a trebuit făcut!”. Pentru că după trei ore şi jumătate de operaţie au întors o parte de lob şi au văzut că este invadat. Deci un plămân este pierdut. Era invadat, era mort.

„Fumatul a fost cauza!”
S-a tot vorbit despre un adevărat „blestem Compact”. Credeţi în treaba asta?
Nu, sunt, pur şi simplu, coincidenţe. În cazul meu, cel puţin, eu îmi asum răspunderea. Fumatul a fost cauza, pentru că am fumat enorm de mult. Am avut multe nopţi nedormite, iar de fumat, fumam foarte mult... Începând de la ţigări şi trabucuri, pe care eu le trăgeam în piept, nu le pufăiam. Uite că şi-au spus cuvântul şi mulţumesc lui Dumnezeu că am aflat.

Cam cât fumaţi zilnic?
În medie, treceam de două pachete. Medicii au spus că, în mod cert, este un factor agravant, dar nu determinant. Nu este neapărat nevoie ca de la fumat să înceapă să se formeze tumoarea. Poate fi de la o răceală netratată. Fumatul participă şi extinde imediat, pentru că posibilitatea de apărare locală este nulă. Tumoarea ajunsese cât pumnul de mare.

V-aţi gândit, în tot acest timp, că „spectacolul trebuie să continue”?
La ceva timp după ce am aflat, pentru că momentul e şocant. Într-o primă fază, evident că au fost gânduri contrare. După operaţie credeam că nu mai pot cânta, pentru că nu mai merge, că s-a terminat. Nu mai aveam vlagă deloc. Însă era vorba de reacţii fireşti. „Show must go on” a fost, de fapt, la prima repetiţie. Se întâmpla în aprilie anul trecut, la vreo două luni după operaţie. Atunci mi-am dat seama că, încet-încet, chiar pot trăi aproape normal.

„Revenirea pe scenă a fost foarte emoţionantă”
Cum a fost revenirea pe scenă?
Foarte emoţionantă, pentru că nu ştii ce se întâmplă, nu ştii dacă te ţine. Una e să repeţi în sală cu colegii, alta e să apari acolo. Primul spectacol de după operaţie l-am avut în Deltă, la Festivalul de la Sulina. Nu fusesem niciodată acolo şi a fost prima dată când am uitat, pur şi simplu, că am fost operat. Proba de foc a fost însă la Cluj, la Grand Arena, când s-a deschis. Am ajuns acolo printr-o conjunctură disputată. Compact a refuzat prezenţa, iar noi am acceptat-o. Mă aşteptam să fie valuri.

Compact a refuzat prezenţa pentru că vă aflaţi dvs. acolo?
Nu, pentru că noi, cei de la Leo Iorga & Pacifica, nu eram în cărţi, din câte ştiu eu. Bine, nu e un lucru precis, trebuie verificat, însă ştiu că ei au spus că nu intră în deschidere la Voltaj, pentru că ei cântă de 30 de ani. Atunci, noi am acceptat să cântăm înainte de prietenii noştri de la Voltaj. De fapt, organizatorii au încercat să adune formaţii care să aibă cel puţin rădăcini clujene. De asta a fost chemat şi Voltaj, pentru că solistul vocal, Călin Goia, este din Cluj.

„Moartea lui Teo Peter m-a şocat!”
Apropo de acest „blestem Compact”, cum aţi primit vestea morţii lui Teo Peter?
Aproape la o oră şi jumătate după accident. Adrian Ordean a fost primul care a aflat. M-a şocat, evident, aşa cum m-a şocat şi boala mea despre care am aflat anul trecut. Teo avea un talent social fabulos, pentru că, unde te duceai, toată lumea îl cunoştea pe Teo Peter. Înainte de a muri, el chiar a vrut să refacă trupa în formula mare, cu Paul Ciuci, Adrian Ordean, Vladi Cnejevici, încă nu murise nici Emil Laghia, inclusiv eu la voce. Era destul de grandios proiectul.

„Trebuie să recunosc că, în momentul când am avut probleme, Paul Ciuci a sunat să mă ajute. Deci, în momente extreme, orgoliile se aplanează şi ăsta este un lucru foarte bun.” - Leo Iorga