Spectacole omagiale, fast, opulenţă verbală şi organizatorică, mesaje încărcate de patos revoluţionar atât la radio, cât şi la televiziunea naţională, iată doar câteva dintre aspectele „minimale” care ţineau de organizarea zilei de naştere a lui Nicolae Ceauşescu. Pe fondul sărăciei, al mizeriei, al lipsei căldurii, a alimentelor din magazine, al celor mai elementare mijloace de subzistenţă, ziua de naştere a fostului dictator fusese ridicată aproape la rang de zi naţională.
Privite din perspectiva prezentului, caracteristicile României de dinainte de 1989 par venite de undeva dintr-un Ev Mediu al istoriei moderne. Sfârşitul anilor ’80 îndeosebi a prins ţara noastră complet izolată de Europa şi, ceea ce era mai grav, complet paralizată din punct de vedere al relaţiei dintre realitate şi imaginea oficială. Pe fondul lipsurilor de tot felul, de la apa caldă până la hârtia igienică, de la electricitate la detergent, România trăia într-un fel de paradis artificial al sărbătorilor de tot felul. Una dintre acestea era sărbătorirea zilei de naştere a preşedintelui de atunci, Nicolae Ceauşescu. Prilejul era folosit pentru organizarea unor spectacole grandioase şi pentru expunerea publică, radiodifonică şi televizată, a celor mai găunoase şi deşănţate mesaje calde, tovărăşeşti adresate dictatorului.
„Schimbarea din 1989 s-a dovedit dezastruoasă pentru România”
În ciuda acestor discrepanţe, care sfidau orice idee de bun-simţ, autorităţile de atunci proslăveau un nume care, oficial, era îndeobşte legat de „bunăstare” şi de un trai în spiritul cuceririlor socialismului românesc. Minciuna instituţionalizată nu a avut însă picioare lungi. Momentul decembrie 1989 a spulberat, ca prin farmec, acest coşmar devenit politică de stat. Cu toate acestea, mai există şi în ziua de azi oameni care susţin că „înainte” era mai bine. Unul dintre aceştia este preşedintele Comitetului de Iniţiativă pentru Reorganizarea Partidului Comunist Român, Petre Ignatencu. „Închipuiţi-vă astăzi România dacă era independentă şi suverană, fără datorii şi bazată numai pe forţele proprii. Am mai fi avut noi probleme? Dar asta este, oamenii au dorit în 1989 o schimbare, dar schimbarea asta s-a dovedit dezastruoasă pentru România”, a declarat dl Ignatencu.
Comuniştii aduc coroane de flori la mormântul lui Ceauşescu
Ca în fiecare an, mai mulţi membri ai partidului comunist, în frunte cu Petre Ignatencu, vor fi prezenţi azi, în jurul orei 10.00, la mormântul lui Nicolae Ceauşescu, unde vor desfăşura activităţile obişnuite în asemenea ocazii. „Vom depune o coroană de flori la mormântul lui Nicolae Ceauşescu şi vom distribui o foaie volantă sub denumirea «Scânteia», special pentru această zi. Vom împărţi calendare, va fi un discurs, deci vom avea activităţile obişnuite, altceva, nu. Noi respectăm noţiunea de comemorare şi nu venim să facem manifestări de genul circ sau alte modalităţi de exprimare”, a spus oficialul comunist.
„Protestele din aceste zile sunt justificate”
Având în vedere că anul acesta comemorarea fostului dictator vine pe fondul protestelor antiguvernamentale şi antiprezidenţiale care au cuprins aproape întreaga ţară, dl Ignatencu este de părere că de vină pentru actuala stare de lucruri este „capitalismul reinstaurat”. „Protestele sunt justificate, dar, nefiind coagulată altă idee decât cea de dat jos totul, noi ne-am simţit datori să fim rezervaţi. Noi nu-i susţinem nici pe unii, nici pe alţii, pentru că toţi sunt aceiaşi trădători din partidul comunist care au făcut ce-au făcut. Deci «meritul» situaţiei de astăzi revine sistemului social pe care au vrut ei să-l aducă, adică restauraţiei sistemului capitalist în România”, a continuat Petre Ignatencu.
„Ziua de naştere a lui Ceauşescu era sărbătorită decent”
Omagierea lui Nicolae Ceauşescu în zilele sale de naştere era o „manifestare decentă” în opinia actualului preşedinte al PCR. „În afară de cinstirea dumnealui pe plan naţional, în întreaga societate, se organizau în mod oficial manifestări pur şi simplu pentru aniversarea lui Nicolae Ceauşescu. Sărbătorirea care avea loc între conducători, între colegi, eu cred că era decentă şi chiar mai decentă decât ceea care se întâmplă astăzi. Oricum, dacă era conducătorul, era normal să fie sărbătorit, să fie cinstit, deci nu se pune problema că era o exagerare prea mare din punctul ăsta de vedere”, a încheiat Petre Ignatencu.
„S-a perpetuat iluzia că se poate trăi foarte bine cu datorii, cu credite şi alte asemenea lucruri, lucru care a demobilizat poporul român.”, Petre Ignatencu
„Nicolae Ceauşescu şi-a respectat statutul de preşedinte, de conducător, şi nu a ieşit din acest statut, nu şi-a bătut joc de funcţia de conducător.”, Petre Ignatencu
94 de ani ar fi împlinit azi fostul preşedinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu.











Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 07:19 in data 27.01.2012
pacat-ROMANIA-A DAT IN 1989 VRABIA DIN MANA PENTRU CIOARA DE PE GARD