ziarulring.ro 26.01.2012
Andone: Dinamo va avea un retur dificil
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/andone-dinamo-va-avea-un-retur-dificil-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

282 (ultima in 26.01.2012)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Antrenorul Ioan Andone a declarat, că actualul lider al Ligii I, Dinamo, va avea un retur dificil, având în vedere că Steaua a realizat cele mai bune transferuri şi în condiţiile în care Rapid şi CFR Cluj vor reuşi să integreze definitiv jucătorii aduşi în vară. "Cel mai mult s-a întărit Steaua, asta e clar şi trebuie văzut dacă ei pot recupera din avansul lui Dinamo. Pentru Dinamo va fi mai greu cu celelalte echipe, Rapid şi CFR, care au echipe bune. Dacă Rapid şi CFR vor reuşi să îi omogenizeze mai bine pe jucătorii aduşi în vară, atunci va fi foarte greu pentru Dinamo. Oricum la Steaua nu se mai acceptă după atâţia ani să nu câştige titlul", a spus Andone. Tehnicianul nu consideră un eşec faptul că Dinamo nu a realizat transferuri nici în această iarnă. "E foarte bine că Dinamo restructurează lotul. Când am fost acum un an şi jumătate la Dinamo, erau foarte mulţi jucători, iar jumătate dintre ei doreau să plece, aşa că le-am spus să o facă. E important să păstrezi jucătorii cu caracter, care doresc să rămână şi să câştige campionatul", a adăugat Andone. Întrebat dacă va prelua o echipă în această iarnă, Andone a răspuns: "Am avut o ofertă din China, dar nu ne-am înţeles, urmează ca din vară să vedem şi să ne îndreptăm spre ţări mai calde. Momentan mă ocup de nişte afaceri".

Comenteaza aici: