Zilele acestea se împlinesc 160 de ani de la naşterea dramaturgului Ion Luca Caragiale. Marele scriitor a lăsat moştenire posterităţii, pe lângă bine-cunoscutele piese de teatru şi schiţe, şi foarte multe semne ale trecerii sale prin Bucureştii de altădată. Unele dintre locurile de care şi-a legat numele au dispărut, luate de şuvoiul înnoirilor la care a fost supusă Capitala de-a lungul anilor. Istoria acestor locuri a rămas însă, cu atât mai mult cu cât Caragiale, ajutat de farmecul său inconfundabil, le-a marcat pentru totdeauna.

A trecut aproape un secol de la dispariţia marelui nostru dramaturg I.L. Caragiale, însă spiritul lui este parcă mai prezent ca oricând în realităţile contemporane. De asemenea, ecourile paşilor lui încă se mai pot face auzite pe străzile pietruite, de odinioară, ale Bucureştilor romantici de sfârşit de secol XIX. „Bucureştiul este plin de paşii lui Caragiale şi de duhul lui Caragiale. Sunt, în primul rând, casele sale, cele unde a locuit un an în fiecare: una pe strada care azi este denumită Caragiale şi una pe Maria Rosetti. Mai este Gambrinusul lui Caragiale, este, de asemenea, Sărindarul... Bucureştenii sunt legaţi de Caragiale prin grădina de la Union, care era pe lângă Câmpineanu, şi prin «Noaptea furtunoasă», a cărei acţiune se desfăşura undeva în zona Arsenalului sau Uranusului”, a spus, pentru „ring”, academicianul Răzvan Theodorescu.

„Politicienii nu-l iubesc pentru că au simţit că-i şfichiuie”
Importanţa lui Caragiale în universul literaturii române nu poate fi contestată, deşi scriitorul nu a fost iubit şi respectat pe măsura operei lăsate moştenire tuturor românilor. „Pentru mine, el face parte din triada de aur, Eminescu, Caragiale, Iorga, adică poetul naţional, istoricul naţional şi - la Caragiale e greu de spus - contemporanul nostru, pentru că el este mai contemporan cu noi decât oricine. Caragiale este pretutindeni şi nu este iubit, mai ales de oficialităţi. Aproape niciodată nu a fost iubit. Aş spune că, în vremea mandatului nostru, a fost o pauză. Nu l-au iubit liberalii, nu l-au iubit conservatorii, nu-l iubesc cei de acum, care i-au scos numele din denumirea Teatrului Naţional. Nu-l iubesc pentru că au simţit că-i şfichiuie. Oricum, Caragiale este peste noi”, a adăugat profesorul Răzvan Theodorescu.

De la Bere Bibenti la Gambrinus
Pe lângă faptul că dramaturgul a fost considerat mereu un „om de lume”, el a încercat, prin propriile puteri, să construiască universul pitoresc al acestei lumi. Astfel se face că, de la 1893 şi până la plecarea lui la Berlin, a deschis mai multe berării. Prima a fost pe strada Gabroveni, apoi a urmat cea de pe Şelari, numită Bere Bibenti, şi, în sfârşit, cea mai cunoscută, Gambrinusul din Piaţa Teatrului Naţional. În 1901, Caragiale deschide celebra berărie în strada Câmpineanu nr. 4, local care, în scurt timp, avea să devină faimos în Bucureşti datorită faptului că era frecventat de intelectuali ai vremii, actori ai Teatrului Naţional, scriitori şi gazetari.

Una cu guler de la „nenea Iancu”
Berăria Gambrinus a fost deschisă la parterul casei fotografului Curţii Regale, Franz Mandy. Aceasta se afla lângă imobilul Torok – Fialkowski (pe locul căruia s-a construit Blocul Socomet Adriatica), vizavi de vechiul Teatru Naţional (actualmente Hotel Novotel). Pe lângă că era localul preferat al multor personalităţi din epocă, Gambrinus a devenit celebru şi datorită faptului că „nenea Iancu” îşi punea deseori şorţul şi servea el însuşi clientela. „Să mergi pe vremea aceea să bei o bere la Gambrinus era o plăcere. Nu s-ar mai putea închipui în ziua de azi un om precum Caragiale să servească la mesele Gambrinusului. Au încercat unii să-l imite – nu pe scriitorul Caragiale -, deci au încercat unii scriitoraşi să facă lucruri dintr-astea, dar nu le-a ieşit”, a încheiat dl Răzvan Theodorescu.

„Caragiale a trebuit să plece şi să moară departe, aşa cum Eminescu a trebuit să moară într-un ospiciu, iar Iorga a fost împuşcat într-o pădure din Prahova. Asta este soarta românilor de geniu.” - Academician Răzvan Theodorescu

„Nu pot descri jalea mea pentru moartea scumpului prieten, iubitului d-tale soţ şi cel mai mare dramaturg român.” - Scrisoare a lui Take Ionescu către dna Caragiale

Surse:
Constantin Bacalbaşa, „Bucurescii de altădată”, Editura Albatros Corporation, 2007
Gheorghe Crutzescu, „Podul Mogoşoaiei”, Editura Meridiane, 1986