Christian Levant 31.01.2012
Adrian Nastase, condamnat la doi ani cu... EXECUTARE!
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/adrian-nastase-condamnat-la-doi-ani-cu-executare-434x326.jpg

Comentarii:

1 (ultimul in 31.01.2012)

Afisari:

1039 (ultima in 31.01.2012)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Fostul preşedinte al PSD şi, totodată, prim-ministru al României în perioada 2000-2004, Adrian Năstase a fost condamnat, ieri, la doi ani de închisoare cu... EXECUTARE!

Prin condamnarea lui Adrian Năstase, căruia, în plus, i-a fost interzisă pentru o perioadă de doi ani şi exercitarea mai multor drepturi, se pune punct (şi virgulă - pentru că sentinţa nu este definitivă, urmând recursul) celui mai costisitor şi mai controversat proces penal (cu peste 900 de martori), proces intitulat generic ,,TROFEUL CALITĂŢII”.

,,Trofeul calităţii”, pariul extrem al DNA?
Dosarul ,,Trofeul calităţii” a reprezentat, practic, cauza penală cu cea mai mare miză (după unii, chiar politică), un fel de ,,pariu extrem” al DNA care a cerut Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie să-l judece pe finalistul din 2004 la alegerile prezidenţiale pentru o presupusă strângere ilegală de fonduri pentru campania electorală de acum şapte ani. În rechizitoriul DNA se spune, printre altele, că, ,,în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), sub conducerea inculpatei JIANU Irina Paula, a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat „Trofeul calităţii în construcţii” şi că ,,în realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase”. Potrivit avocatului Ion Cazacu, unul dintre apărătorii lui Năstase, cei doi judecători care au cerut condamnare au menţinut cu ,,copy-paste” acuzările DNA, fără să ţină cont de ,,raportul de expertiză” (privind aşa-zisul prejudiciu) din faza cercetării judecătoreşti.

,,Este o decizie politică, este o decizie murdară”
La ultimul termen al procesului, Adrian Năstase a susţinut că este nevinovat, declarând: ,,Este o legitate ca cei care câştigă alegerile să facă dosare politice celor care le pierd. Nu am nicio legătură cu « Trofeul calităţii»", iar ieri, după aflarea sentinţei, a acuzat (încă o dată) DNA de ,,poliţie politică” şi a spus: ,,Este o decizie politică, este o decizie murdară. Am fost patru ani prim-ministru şi a trebuit să fiu pedepsit pentru ceea ce am făcut ca prim-ministru”. Este de menţionat că, după un proces-maraton, care a durat peste 1.000 de zile, doi judecători - dintre care unul, Ioana Bogdan, fost consilier, se pare, al şefului DNA care l-a trimis în judecată pe Adrian Năstase - au cerut condamnare şi punerea sub sechestru a unor bunuri (exact aşa cum a cerut DNA), iar a treia judecătoare, Cristina Rotaru, a considerat că Adrian Năstase trebuie achitat în acest dosar pe motiv că... fapta (şi prejudiciul)... NU EXISTĂ.

Alte condamnări
În afară de Adrian Năstase, în acelaşi dosar au mai fost condamnaţi: Irina Jianu, inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) - şase ani de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an; Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL, şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici - fiecare la câte şase ani de detenţie, la care s-a aplicat un spor de un an, astfel că pedeapsa finală care ar urma să fie executată este de şapte ani.

,,Plătesc pentru că în aceşti ani am avut curajul să îl înfrunt pe Traian Băsescu şi pe oamenii săi şi pentru că am avut curajul să îl înfrunt pe Daniel Morar şi pe oamenii săi." Adrian Năstase

33.841.734.455 lei vechi, ar reprezenta, potrivit DNA, contravaloarea plătită de inculpatul Mihai Cristian Vasile pentru materialele de propagandă electorală (caiete, fulare, tricouri, calendare, pliante, brichete personalizate cu numele şi imaginea inculpatului Adrian Năstase).

 Nastase note scrise

 Comunicatul DNA

Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de NUMELE la ora 02:39 in data 31.01.2012

    'OPA!! ASTA NU MAI E TATA!!"'asta era o replica dintr-un film romanesc cand unul isi prindea nevasta cu unul in casa....ASA SI CU ...ADRIAN NASTASE, ACEST OM...dupa cum il numea cineva candva..'acest om cu zambet VICLEAN. SPER CA, LA CAT I-A FATAT MINTEA BANI SI INVARTELI. SA SI PLATEASCA...SI SA MAI SE GANDEASCA SI LA PUSCARIE CUM SA FACA SA ISI INMULTEASCA BANII..acolo are tot timpul sa invarta cifre-n cap...atata doar ca ramane cu calculele si ii dispare ZAMBETUL ALA BATJOCORITOR CARE SE TRADUCEA ASTFEL: ''MAI NIMICURILOR ''..(adica ..noi...) // UITEASEM, ERA O VB. SFANTA" CA ORICINE SA INALTA SE VA SMERI..''