Proaspătul campion de la Melbourne Horia Tecău a dezvăluit, în exclusivitate pentru „ring”, care sunt pasiunile sale şi cum a ajuns, la 27 de ani, să câştige un titlu de Grand Slam.
Te-ai gândit, la începutul turneului, că vei câştiga un titlu?
Nu a fost o întâmplare că am ajuns în finală şi am câştigat. Cu un an înainte am fost în semifinale, tot la dublu mixt, şi chiar îmi propusesem să câştig la dublu mixt şi îmi doream acelaşi lucru şi pentru dublu masculin. Este bine că am reuşit măcar la o categorie, un titlu de Grand Slam este special şi mă va motiva în viitor. Pe Bethanie o ştiu de la turneul de anul trecut de la Melbourne, când ne-am înţeles foarte bine şi chiar de atunci stabilisem să mai jucăm împreună. Nu s-a întâmplat în decursul anului deoarece ea a avut o problemă de sănătate şi a participat mai mult la simplu. Însă pentru Melbourne 2012 stabilisem undeva, pe la mijlocul lui 2011, că vom participa împreună şi ne doream amândoi trofeul. Am ţinut legătura tot timpul anului şi mereu îmi spunea că dacă va juca la dublu mixt eu sunt singurul ei partener pentru că sunt singurul cu care s-a înţeles atât de bine
Care au fost primii bani pe care i-ai câştigat din tenis?
La 17 ani, la un turneu în Bucureşti, imediat după ce câştigasem Wimbledonul la juniori cu Florin Mergea. Am primit un wildcard de la organizatori. Am pierdut la simplu în primul tur, iar la dublu - prin sferturi. Suma pe care am primit-o a fost de 140 de dolari. Nu mai ştiu ce am făcut cu ei, pentru că nu era o sumă importantă.
De la 140 de dolari, ai ajuns acum să ai un milion de dolari?
La început, toţi banii pe care îi câştigam îi investeam în mine. Bilete de avion, antrenor, cazare şi multe altele. Nu am un milion de dolari. Ceea ce a apărut este suma brută. Sunt taxe, impozite care diferă de la ţară la ţară. Dar de la 19 ani, când am început să adun ceva, pot spune că s-au strâns undeva în jur de 600.000 de dolari. Dar nu acest lucru rămâne în istorie, ci trofeele, şi vreau să obţin cât mai multe. Bineînţeles că dacă o să câştig turnee o să vină şi banii. Dar nu primează pentru mine.
Este fan Lenny Kravitz
Trecând la pasiuni, ce muzică asculţi?
Nu prea ascult muzică country şi clasică. Îmi plac cei de la Coldplay, Lenny Kravitz, rockul în general. Din muzica românească îmi place Holograf şi Iris. Ascult şi multă muzică electronică.
Ce cărţi citeşti?
Citesc mult. În timpul liber, în avion, în cameră. Ultima carte am primit-o cadou şi am şi citit-o - „Portretul lui Dorian Gray”, de Oscar Wilde.
Credinţa în Dumnezeu, cheia succesului
„Noul Testament”, pe care îl porţi cu tine, de unde îl ai?
Mi l-a dăriuit mama mea când aveam 16 ani, şi de atunci îl port tot timpul cu mine. Eu sunt catolic, nu sunt unul practicant, merg mai rar la biserică. Credinţa mea mă ajută şi mă echilibrează din punct de vedere psihic.
De-a lungul carierei ai apelat la psiholog?
Da, la un psiholog sportiv, când eram la Academia „Nick Bolletieri”. Timp de patru ani, era un specialist care venea cu mine pe teren, mă sfătuia, îmi spunea cum să reacţionez în momentul în care pierdeam. Mergeam uneori şi câte o oră în biroul lui pentru consiliere. Este un lucru normal, care ajută foarte mult un sportiv, ţinând cont că permanent suntem sub presiune, iar în timpul unui meci sunt fracţiuni de secundă în care trebuie să te concentrezi şi să uiţi o greşeală sau gândurile negative care te pot afecta.
Şofer de Alfa Romeo
Horia are carnet de conducere de la vârsta de 19 ani. Atunci şi-a cumpărat prima şi singura lui maşină, un Nissan. Momentan, pentru cele 10 zile în care va sta în ţară, tenismenul conduce o Alfa Romeo primită ca test-drive din partea firmei auto. „Eu mi-am cumpărat o singură maşină, când aveam 19 ani şi eram în State. Am avut-o până la 24 de ani, când am vândut-o. Fiind tot timpul plecat şi mai mereu în zone diferite ale lumii, am închiriat o maşină când am avut nevoie. Acum conduc o Alfa Romeo, primită pentru cele 10 zile cât voi sta în ţară”, ne-a mai spus proaspătul campion.
Nu are iubită
Cum ar trebui să fie o femeie ca să te cucerească?
Să fie în primul rând inteligentă, să fie deosebită, să-mi „declanşeze declicul”, când mă uit în ochii ei, să mă şi îndrăgostesc. Nu contează culoarea ochilor, însă cei albaştri mă impresionează. Să fie răbdătoare, deoarece programul unui tenismen este foarte încărcat. Să fie şi caldă, înţelegătoare.
Ai o iubită?
Acum sunt singur.
Când te-ai îndrăgostit prima oară?
Bună întrebare. În clasa a treia, pe la 10 ani. Era o colegă de clasă, la Constanţa. Cred că oricui i s-a întâmplat, a fost ceva fulgerător, dar a fost şi curiozitatea.









Comenteaza aici: