Oamenii de ştiinţă americani au reuşit să construiască un glonţ care se ghidează singur spre ţintă. Cercetătorii din cadrul companiei specializate în dezvoltarea tehnologiei din domeniul militar, Sandia National Laboratories, au explicat că invenţia funcţionează pe principiul rachetelor ghidate. Practic, glonţul cu pricina nu se deplasează în linie dreaptă, ci îşi schimbă direcţia cu până la 30 de corecţii pe secundă, în timpul zborului. Cercetătorii au explicat că această invenţie ar putea revoluţiona domeniul militar, ajutând soldaţii să ţintească mult mai repede şi cu mai multă precizie. Însă, „glonţul perfect” este departe de-a fi comercializat, echipa de inventatori având nevoie de investitori pentru a putea merge mai depare cu proiectul.


Comenteaza aici: