Pe viscol sau pe un ger de crapă pietrele, pare aproape imposibil de evitat răceala sau gripa. Şi totuşi, specialiştii susţin că există o serie de „secrete” culinare ce cresc imunitatea organismului şi ne feresc de boli.
Toată lumea ştie că odihna este esenţială pentru menţinerea sănătăţii. Dormiţi opt ore pe noapte pentru ca organismul să se poată reface. De asemenea, nu vă expuneţi la frig sau umezeală decât dacă nu aveţi de ales şi în nici un caz nu faceţi acest lucru fără o vestimentaţie adecvată. Beţi multe lichide: apă, ceai, supă sau suc de fructe.
Usturoiul cu miere face minuni
„Pe timp de iarnă, usturoiul ar trebui să nu lipsească din meniu, el fiind recunoscut pentru proprietăţile antibacteriene şi antivirale. Şi ceapa are proprietatea de a ne feri de răceli. Dacă totuşi aţi răcit, zdrobiţi cinci căţei de usturoi, amestecaţi-i cu 10 linguriţe de miere şi, de-a lungul zilei, luaţi câte o linguriţă din acest preparat la fiecare 30 de minute”, explică dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS.
Sucuri naturale pentru imunitate
Dintre fructe, alegeţi portocale, lămâi sau grepfrut şi faceţi suc din ele. La final, adăugaţi două linguriţe de miere, coaja rasă de la fructele stoarse şi apă, apoi lăsaţi amestecul la macerat 120 de minute. Beţi din el de câte ori simţiţi nevoia, pe parcursul unei zile, pentru că acest amestec, bogat în vitamina C, scade febra şi previne infecţiile.
Supa de pui tratează inflamaţiile
Toată lumea a auzit despre efectele benefice ale supei de pui în tratarea răcelii. Legumele din ea conţin vitamine şi minerale şi, băută caldă, supa tratează afecţiunile respiratorii şi amigdalele inflamate, reduce secreţiile nazale şi calmează tusea.
Aliaţi de nădejde
iaurt
vitamina C
echinaceea
seminţe de struguri
În şapte zile, 77.354 de români au răcit cobză
În ultima săptămână a lunii ianuarie, 77 .354 persoane s-au prezentat la medic cu infecţii respiratorii acute, numărul acestora fiind în creştere cu aproximativ 15% faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă, conform Centrului Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile la Ministerul Sănătăţii.
22 de români au fost ucişi de hipotermie, la nivel naţional, de la avertizarea de cod galben de ger emisă de meteorologi şi până în prezent.
„Zincul este un mineral ce combate răceala şi gripa. De aceea, din dieta de iarnă nu trebuie să lipsească cerealele integrale şi carnea slabă.” Dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS
Regulile de igienă, decisive
Măsurile de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii. De asemenea, persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cronice cardiace şi respiratorii, trebuie să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
Pericolul din... dulciuri
Consumul de zahăr scade imunitatea organismului. Prin urmare, persoanele care consumă multe dulciuri sunt mai vulnerabile în faţa virozei şi gripei pentru că zaharoza afectează sinteza unor hormoni care sunt direct implicaţi în coordonarea activităţii sistemului imunitar.
Afinele, sursă de antioxidanţi
Un remediu eficient împotriva răcelilor îl constituie afinele. Aceste fructe blochează agenţii patogeni ce atacă sistemul imunitar al organismului. Bogate în antioxidanţi, afinele ne feresc de răceli şi tratează procesele inflamatorii.
Ciupercile, duşmanul răcelii
Bogate în seleniu şi antioxidanţi, ciupercile constituie un duşman al răcelii. Ele au efecte antivirale şi antibacteriene, iar vitaminele B din ele cresc imunitatea organismului.
363 de persoane fără adăpost au fost transportate de Salvări şi SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale în ultimele 24 de ore.


Comenteaza aici: