Cel mai bun fotbalist al lui Victor Piţurcă în turneul din Antalya, Marius Niculae, e tot cu gândul la un transfer de la Dinamo. Chiar dacă oficialii dinamovişti anunţă că golgheterul „câinilor” rămâne la echipă, „Săgeată” şi-ar dori un contract mai bun.
Un mare merit pentru poziţia de lider pe care o ocupă Dinamo în acest moment îi aparţine lui Marius Niculae, fotbalistul decisiv în cele mai multe meciuri din tur ale câinilor. Atacantul „alb-roşiilor” şi-a mai demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, clasa şi în turneul naţionalei din Antalya, marcând nu mai puţin de patru goluri în cele două amicale. Şi totuşi, în ciuda performanţelor sportive din ultima vreme, „Săgeată” pare nemulţumit la echipa sa de club, părând tot mai dispus să plece la o echipă mai generoasă. „Nu ştiu dacă rămân sau nu rămân. O să vedem zilele viitoare. Eu aş pleca la caşcaval mai mult. Cred că nimeni nu m-ar condamna. Toată lumea ştie cât de mult înseamnă Dinamo pentru mine. Dar trebuie să mă gândesc şi la familia mea. Am aproape 31 de ani, iar la vârsta asta te mai gândeşti şi la ziua de mâine. Viaţa fotbalistului e scurtă”, a declarat, pentru „ring”, Marius Niculae.
Vrea titlul şi tricoul de campion
Dacă ar pleca, golgheterul „câinilor” ar face-o cu multe regrete. „Ştiu că urmează un retur greu şi aş părăsi Dinamo cu inima strânsă. Sunt sigur însă că băieţii vor face totul pentru acest titlu şi fără mine şi, la final de campionat, să-mi ţină şi mie un tricou de campion. Eu am mai câştigat titluri, n-ar fi primul, dar sunt colegi de-ai mei care nu au ajuns la această performanţă. Oricum, deocamdată sunt aici şi sunt concentrat să-mi fac treaba cât mai bine în continuare”, a mai spus Niculae.
89 de căpitani a avut naţionala României până acum, Marius Niculae fiind cel care a atins această cifră, el purtând banderola pentru prima dată în amicalul cu Turkmenistan.
Fără „Săgeată”... fără victorie
Lipsită de aportul golgheterului său, Dinamo nu a cunoscut victoria în cele trei meciuri amicale ale turneului din Antalya. „Câinii” au pierdut de două ori, 0-1 în faţa cazacilor de la Taraz şi 0-2 contra ucrainenilor de la Karpatîi Lvov, şi au făcut un egal, 1-1, cu austriecii de la SV Ried. Din lotul dinamoviştilor, în afara lui Niculae, au mai fost convocaţi la naţionala mare şi portarul Cristi Bălgrădean, şi fundaşii Srgian Luchin şi Dragoş Grigore. Antrenorul Liviu Ciobotariu, a decis să anuleze întoarcerea în ţară din cauza condiţiilor meteo din Turcia. Astfel, “câinii” au început, de ieri, cel de-al doilea stagiu de pregătire.
Meciurile următoare:
6 februarie: Dinamo - FC Chişinău
8 februarie: Dinamo - ŢSKA Sofia / Buducnost Podgorica
10 februarie: Dinamo - Ludogorets
12 februarie: Dinamo - Videoton
14 februarie: Dinamo - Steaua Roşie


Comenteaza aici: