Iarna continuă să facă prăpăd în România: zeci de drumuri blocate, sute de localităţi fără curent electric şi peste 1.000 de şcoli închise. Vremea continuă să se înrăutăţească pe zi ce trece. Meteorologii au emis, ieri, avertizare de cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru Bucureşti, valabilă până miercuri.
Capitala şi alte 19 judeţe din sudul şi sud-estul României au intrat, de ieri-seară, sub avertizare de cod portocaliu de ninsori şi viscol, alte 17 judeţe rămânând sub incidenţa codului galben. Până miercuri, la ora 10.00, va ninge viscolit în Muntenia, Oltenia, sudul Moldovei şi în Dobrogea, iar viteza vântului va depăşi la rafală 70-80 km/oră. De altfel, vizibilitatea va scădea sub 50 de metri. În plus, în estul Munteniei vor mai fi precipitaţii sub formă de ploaie şi se va produce polei.
Prefectul: „Copacii ar putea cădea pe oameni sau maşini”
Vârful codului portocaliu în Bucureşti va fi atins astăzi, consideră prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoae. Acesta a subliniat că există risc de îngheţ atât al străzilor, cât şi al cablurilor electrice, iar copacii îngheţaţi s-ar putea rupe. „Am cerut primăriilor de sector, în special drumarilor, să cureţe porţiunile de gheaţă de pe străzi, iar apoi să împrăştie substanţe antiderapante. Avem cabluri îngheţate, Enel este alertată să intervină dacă aceste cabluri îngheţate vor cădea. Al treilea risc se referă la copacii îngheţaţi, care s-ar putea rupe şi cădea pe oameni sau maşini. Am cerut Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă să pregătească drujbe, în cazul în care vor cădea aceşti copaci”, a explicat prefectul.
Au încins firul la Ambulanţă
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a înregistrat, de sâmbătă, de la ora 12.00, până ieri, la aceeaşi oră, 1.213 solicitări, dintre care 682 erau urgenţe. 33 dintre apeluri au fost ale persoanelor care au suferit fracturi, 32 pentru traumatisme prin cădere, patru pentru căzuţi în stradă. Alte 99 de persoane fără adăpost fiind duse în centre sociale.
Au strâns apa din intersecţii
După ce în Capitală a plouat toată noaptea de sâmbătă spre duminică, primarul Sorin Oprescu a convocat, ieri-dimineaţă, un comandament de iarnă. Acesta a cerut operatorilor să continue să împrăştie material antiderapant şi reprezentanţilor Apa Nova să îndepărteze apa ce se strânsese în majoritatea intersecţiilor. Astfel, 31 de echipaje de la Apa Nova au avut 118 intervenţii pentru îndepărtarea apei acumulate pe străzile din toate sectoarele Capitalei.
Drumuri naţionale blocate şi trenuri anulate
Potrivit reprezentanţilor Ministerului de Interne, ieri, 203 localităţi au rămas fără curent electric. În total, 252 de localităţi din 16 judeţe au fost afectate din cauza vremii, 37 dintre acestea fiind izolate rutier şi feroviar. Traficul pe autostrada A2, între Bucureşti şi Lehliu, a fost, ieri, închis. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul a 28 de drumuri naţionale. Pe DN 2 Bucureşti-Urziceni-Buzău şi pe DN 10 Buzău-Braşov a fost restricţionată circulaţia maşinilor de peste 3,5 tone, în timp ce pe alte trei drumuri naţionale au avut interdicţie şoferii cu autovehicule de peste 7,5 tone. Totodată, trei linii de cale ferată au fost închise, iar 42 de trenuri de călători şi patru curse ale Tarom pe rutele Bucureşti-Timişoara şi Bucureşti-Iaşi şi retur au fost anulate.
Lacăt pe uşile şcolilor
Cursurile vor fi suspendate, astăzi, în 1.195 de unităţi de învăţământ din ţară. De altfel, în judeţele Olt, Ialomiţa şi Vrancea toate şcolile vor avea lacătul pe uşă, iar măsura s-ar putea prelungi şi în următoarele zile.
Maşinile armatei, blocate în zăpadă
Armata a continuat, în weekend, intervenţiile în mai multe judeţe din ţară ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile. Însă nu au lipsit nici incidentele. În Vrancea, o maşină a unei unităţi militare trimisă să preia o gravidă dintr-un sat izolat a rămas înzăpezită. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu cea de-a doua maşină a armatei trimisă să o ia pe femeie şi să o ducă la spital. O altă maşină a armatei care se ducea la doi bolnavi din Buzău a rămas blocată în nămeţi. De astăzi, remorcherul maritim de salvare „Grozavul” va începe o acţiune de spargere a gheţii pe canalul Sulina.
34 de persoane au murit în ultimele zile din cauza gerului.


Comenteaza aici:
scris de MeME la ora 11:09 in data 06.02.2012
Luand in considerare conditiile meteo din ultimele zile, pot spune ca s-a facut o treaba destul de buna pe strazile din Bucuresti!