Alina Nicu 07.02.2012
Ontanu baga, anul acesta, 117,5 milioane de lei in spatii verzi
http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/ontanu-baga-anul-acesta-1175-milioane-de-lei-in-spatii-verzi-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

607 (ultima in 07.02.2012)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

În an electoral, autorităţile locale din sectorul 2 nu sunt dispuse să facă rabat la cheltuieli. Anul acesta, spaţiile verzi din sectorul 2 vor „înghiţi” aproximativ 117,5 milioane de lei de la bugetul local, în timp ce pentru ordine publică s-au alocat doar 34,6 milioane de lei.

Potrivit bugetului pe anul 2012, aprobat recent de consilierii locali ai sectorului 2, s-au alocat peste 76 de milioane de lei pentru întreţinerea parcurilor, a grădinilor şi a spaţiilor verzi. Astfel, cheltuielile curente ale Administraţiei Domeniului Public Sector 2 se vor ridica la peste 63,5 milioane de lei, în timp ce pentru dezvoltare vor fi aproximativ 12,5 milioane de lei. Totodată, de la bugetul local, 21,5 milioane de lei se duc pe proiectele cu finanţare din fonduri structurale derulate de Primăria Sectorului 2 privind întreţinerea şi dezvoltarea parcurilor. Mai mult de 20 de milioane se vor cheltui, printre altele, pentru crearea unui parc în cartierul Ion Creangă, a parcului cultural Insula Plumbuita şi pentru amenajarea zonei Baicului. În schimb, pentru siguranţa locuitorilor sectorului, suma pe care s-au gândit aleşii să o aloce este cu aproximativ 70% mai mică, respectiv de 34, 6 milioane de lei.

„Să nu se mai ducă banii pe panseluţe ultrascumpe”
Consilierul local PSD al sectorului 2 Cristinel Iliescu este de părere că autorităţile ar trebui să se ocupe de investiţii serioase. „În şedinţa de consiliu am ridicat problema să nu se mai ducă bani pe panseluţe, iarbă şi locuri de joacă care costă de nu ştiu câte ori mai mult decât este normal. ADP Sector 2 ar trebui să facă investiţii în Ion Creangă şi în toate zonele din sectorul 2 unde bucureştenii trăiesc, precum în Evul Mediu, fără apă, fără canalizare”, ne-a spus acesta.

,,Big Brother" de 5,4 milioane de lei
Autorităţile locale din sectorul 2 au inclus în bugetul pe 2012 şi 5,4 milioane de lei pentru sisteme de supraveghere video în Baicului, Ion Creangă şi Plumbuita-Steaua Roşie-Petricani. Însă, în luna martie a anului trecut, Primăria Sectorului 2, condusă de Neculai Onţanu, a atribuit două contracte de 3,8 milioane de lei pentru monitorizarea video a cartierelor Baicului şi Ion Creangă. „Sumele cuprinse în bugetul anului 2012 pentru camerele video montate în cartierele Baicului şi Creangă sunt numai cele pentru ultimele situaţii de lucrări terminate la finele anului 2011 şi urmează a fi plătite la începutul anului 2012”, ne-au spus reprezentanţii Primăriei Sectorului 2. Anul acesta, se va desfăşura şi licitaţia pentru montarea de camere video în zona Plumbuita-Steaua Roşie-Petricani.

Comenteaza aici: