Traian Racu 07.02.2012
S-a dus cu tricolorul la Super Bowl
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/s-a-dus-cu-tricolorul-la-super-bowl-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

451 (ultima in 07.02.2012)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Un jurnalist din ţara noastră a trăit pe viu unul dintre cele mai grandioase evenimente sportive ale planetei.

S-a îndrăgostit de sporturile americane imediat după revoluţia din 1989. Mai întâi a fost fascinat de baschet, la fel ca mulţi alţii din generaţia lui. Era imposibil să rămâi insensibil atunci când pe teren erau „vrăjitori” precum Michael Jordan sau „Magic” Johnson. Mai târziu, prin anii 2000, a început să descifreze tainele unei discipline complet necunoscute românilor: fotbalul american. De atunci a devenit un adevărat fan al sportului cu balonul oval. Iubeşte echipa New England Patriots şi a călătorit de câte ori a avut ocazia pentru a-şi vedea favoriţii. Cine este... el? Un jurnalist: Laurenţiu Mandu.

Al treilea Super Bowl văzut live
Weekendul trecut, Mandu a fost la Indianapolis, acolo unde urma să asiste la marea finală a sezonului de fotbal american. „Nu este pentru prima dată când trăiesc pe viu un asemenea eveniment. S-a întâmplat şi în 2009, şi în 2010. Meseria de jurnalist m-a ajutat să-mi procur acreditare la eveniment de fiecare dată. Am avut şi în 2011, dar, din cauza unor probleme, nu am putut merge la meci”, a declarat ziaristul pentru „ring”. Evenimentul din 2012 a fost cu atât mai special cu cât în Super Bowl a evoluat şi echipa lui favorită, Patriots, acolo unde joacă şi timişoreanul Zoltan Mesko. „Din păcate, favoriţii mei au pierdut, 17-21, în faţa celor de la New York Giants. Zoli nu a evoluat foarte mult, însă, atât cât a stat în teren, şi-a făcut treaba foarte bine”, ne-a declarat Laurenţiu Mandu.

E legitimat la Bucharest Warriors

Cu toate că este extrem de apropiat de lumea sportului, actualmente, Laurenţiu Mandu nu profesează strict în acest domeniu. Este angajat la TVR, acolo unde se ocupă de un program automobilistic, şi colaborează pe teme sportive cu mai multe instituţii media. Pasiunea pentru fotbalul american l-a determinat să şi practice acest sport, aşa că Laurenţiu – în timpul liber – evoluează la Bucharest Warriors, echipa care a câştigat titlul naţional la fotbal american.

Steagul n-a mai fluturat
Cu românul de la New England Patriots, Laurenţiu Mandu s-a întâlnit atât înainte, cât şi după meci. „Înainte de joc i-am dat steagul României, pentru a-l flutura în cazul în care va câştiga. A fost foarte bucuros. Din păcate, echipa lui a pierdut, aşa că nu a mai fost ocazia ca tricolorul să fie văzut pe «Lucas Oil Stadium». Am vorbit cu Zoli şi după meci, nu părea foarte afectat. Avea doar o umbră de regret, fiindcă e posibil să nu mai joace vreodată în Super Bowl. Există mari jucători care nu au bifat niciodată în carieră un Super Bowl. Zoli Mesko mai are doi ani de contract cu Patriots şi deja se gândeşte la reluarea pregătirilor, în aprilie.

„Niciodată în România nu va putea fi organizat un eveniment de amploarea Super Bowl. E vorba de mentalitate. Am văzut, în baruri, suporteri ale echipelor din finală râzând şi discutând amical. La noi şi-ar fi spart capetele. E doar un exemplu.” - LAURENŢIU MANDU

83 de mii de dolari ar fi fost prima pe care românul Zoltan Mesko ar fi încasat-o dacă ar fi câştigat Super Bowl.

Comenteaza aici: