După trei ani de la decesul fulgerător al fiului său, Petre Cozma încearcă să gândească după principiul „viaţa merge mai departe”. Rana deschisă pe 8 februarie 2009 pare însă că nu se va mai închide niciodată.
Astăzi se împlinesc trei ani de când o lamă de cuţit sfârteca viaţa unui brav sportiv român şi arunca mâhnire adâncă în sufletele unor părinţi inimoşi. La fel ca şi înainte de momentul tragediei de la Veszprem, tatăl lui Marian, Petre Cozma, este în sala de sport, dorind să cultive dragostea de handbal tinerelor speranţe, aşa cum a făcut-o şi cu propriul fiu.
Elevii de la Dinamo merg azi la mormântul lui Marian
Aşa cum e datina creştină, Petre Cozma a pregătit din timp pomenirea fiului său. Slujba şi masa au avut loc însă sâmbătă. „Mi-aş fi dorit să aibă loc astăzi, însă, fiind miercuri, zi de post, nu era posibil. Am dat de pomană la sfârşitul săptămânii, la Casa Universitarilor, acolo unde mi-aş fi dorit să-l văd mire pe Marian. Iar astăzi voi merge la mormânt, împreună cu elevii mei, micuţii handbalişti dinamovişti, care mi-au spus că doresc să vină acolo, să depună o coroană”, a declarat Petre Cozma pentru „ring”.
Aşteaptă recursul criminalilor
În acest timp, în Ungaria vecină, criminalii au intentat recurs la sentinţele pronunţate. Raffael Sandor şi Nemeth Gyozo au fost condamnaţi pe viaţă, iar Ivan Sztojka trebuie să stea 20 de ani după gratii, conform sentinţei magistraţilor maghiari. Chiar şi aşa, Petre Cozma nu este pe deplin împăcat. „Sigur, e normal ca într-o ţară civilizată fiecare să primească o pedeapsă pentru faptele comise. Acum, aceste trei canalii au făcut recurs, însă sunt convins că pedepsele nu le vor fi reduse. Am înceredere în justiţia maghiară. Numai că, fie şi aşa, pentru mine este doar o vagă liniştire. Anii lor de puşcărie nu-mi mai pot aduce vreodată copilul înapoi. Nu mai pot să-mi strâng vreodată băiatul la piept. Mi-au rămas doar amintirile. Uneori îmi doresc ca fiul meu să mă bată pe umăr şi să-mi spună ca am visat urât”, spune, trist, Petre Cozma.
Nu vrea despăgubiri de la criminali
Petre Cozma a ţinut să dezmintă faptul că el şi familia ar intenţiona să ceară despăgubiri criminalilor lui Marian. “Am citit şi eu într-un ziar că… am de gând să cer vreo 500.000 de euro despăgubiri. Nici vorbă de aşa ceva. Cred că a fost vorba de o neînţelegere sau de o interpretare greşită a vorbelor mele. Nu am nevoie de bani mânjiţi de sângele copilului meu. Viaţa băiatului meu nu poate fi cumpărată”, a conchis Cozma.
“Am fost consternat când am văzut că şi la un meci din Cupa Liceelor un tânăr handbalist a fost tăiat de nişte ţigani, după meci. E cumplit. Ca părinte, eşti mândru că al tău copil practică un sport, că joacă handbal, şi, uite, te trezeşti deodată că fiul nu ţi se mai întoarce acasă.”, PETRE COZMA


Comenteaza aici: