Elena Oprea 11.05.2009
Vanzoleala la feminin in PSD: pleaca Magda, vine Corina
Migrari. Partidele de top isi cern VIP-urile

Cu mare pompă, a fost anunţată cooptarea vedetei tv Corina Dănilă în rândul social-democraţilor. Ce nu s-a spus este că fosta imagine a PSD, Magda Bistriceanu, ar putea ajunge la Partidul Naţional Liberal.

Corina Dănilă a putut fi văzută vineri, la lansarea candidaţilor PSD la europarlamentare, lângă liderul formaţiunii, Mircea Geoană, loc ocupat odată de bruneta Magda Bistriceanu.

Adevărata faţă a Corinei

Actriţa a declarat în faţa social-democraţilor că PSD este singurul partid în care are încredere şi l-a ales să se înscrie pentru că este interesată de viitorul ei, al copilului său şi al fiecăruia dintre români. „Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu mari emoţii. Am urcat pe scenă de foarte multe ori fără trac. Am purtat măşti, am purtat costume, am jucat multe roluri, iar azi vin aici cu mari emoţii, pentru că mă prezint aşa cum sunt eu: Corina Dănilă”, a declarat vedeta tv în prezenţa a peste 2.000 de militanţi PSD.

Noua imagine a social-democraţilor?

Corina Dănilă a afirmat că se va implica şi îi va susţine în campania electorală pe candidaţii social-democraţi pentru Parlamentul European, dar şi pe preşedintele Mircea Geoană în bătălia prezidenţială. Surse din PSD susţin însă că vedeta tv Corina Dănilă va fi noua imagine a partidului, în locul Magdei Bistriceanu, a cărei figură a apărut pe afişele electorale ale social-democraţilor în campania de la locale desfăşurată anul trecut.

Întâlnire cu Ludovic Orban

Încă de la începutul lunii aprilie, „ring” a scris despre intenţia unor liberali de a o aduce pe Magda Bistriceanu în mijlocul lor. La sfârşitul săptămânii trecute, ea s-a întâlnit la o terasă din centrul Capitalei cu prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban. Cei doi au declarat că au avut o discuţie „cu caracter strict personal”, fără a dezvălui însă că subiectul a fost cooptarea Magdei Bistriceanu în rândul liberalilor. Discuţia nu a fost însă finalizată. Şi asta pentru că unii colegi de-ai lui Ludovic Orban ar strâmba din nas la varianta: „Magda Bistriceanu în PNL!?”. Bruneta, pe cale să devină fostă social-democrată, va primi un răspuns de va Ludovic Orban la începutul acestei săptămâni, când, cel mai probabil, în Biroul Permanent Central al PNL se va hotărî dacă va fi acceptă în formaţiunea condusă de Crin Antonescu sau nu.

Determinată să plece

Motivul din cauza căruia Magda Bistriceanu înclină să-i părăsească pe social-democraţi este ultima dispută pe care a avut-o, de 1 Mai, cu Aura Vasile, secretarul executiv al PSD Bucureşti. Aceasta nu a fost de acord că bruneta, odată atât de dorită de social-democraţi să se afişeze cu ea, i-ar fi spus că nu are ce să caute la manifestare lângă liderii formaţiunii.

Comenteaza aici: