Adrian David 14.05.2009
"Hoata” Raduleasca, iertata de politie
ANCHETA. Politistii vor trimite procurorilor dosarul in care diva e acuzata de furt, cu propunere de neincepere a urmaririi penale

Poliţiştii de la Secţia 26 au finalizat cercetările în dosarul în care Mihaela Rădulescu a fost pusă sub urmărire penală pentru distrugere şi furt calificat, după ce le-a luat cu forţa un rucsac şi alte bunuri unor paparazzi. Surse judiciare au declarat, pentru „ring”, că poliţiştii au propus ca vedeta Antenei 1 să nu fie trimisă în judecată, însă decizia finală le aparţine procurorilor Parchetului Sectorului 4.

Potrivit unor surse judiciare, poliţiştii Secţiei 26 au terminat de audiat martorii şi de adunat probele în dosarul în care Mihaela Rădulescu a fost învinuită de distrugere şi furt calificat, iar paparazzii cu care s-a certat - de loviri şi alte violenţe. Printre altele, apărătorul divei a depus la dosar şi un filmuleţ făcut de un martor, care a surprins întregul incident. „Au fost finalizate cercetările preliminare, dosarul urmând să fie trimis, în cursul zilelor următoare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 cu o propunere de soluţie corespunzătoare legii”, a declarat comisarul Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Nu prezintă pericol social

Aceleaşi surse ne-au spus că soluţia propusă de poliţişti este de neîncepere a urmăririi penale, pe motiv că toţi cei învinuiţi în dosar nu prezintă pericol social, însă soluţia va fi dată de procurori. Apărătorul Mihaelei Rădulescu, avocatul Iancu Toader, a declarat că vedeta Antenei 1 aşteaptă cu nerăbdare finalizarea acestui dosar. „Suntem optimişti! Considerăm că atât declaraţiile martorilor, cât şi probele pe care le-am depus în dosar, inclusiv un filmuleţ au demontat varianta potrivit căreia clienta mea a fost agresivă. Aşteptăm să vedem soluţia procurorilor”, a precizat Iancu Toader.

S-a certat cu paparazii

Mihaela Rădulescu a ajuns în atenţia poliţiştilor în urma unui conflict cu o echipă de paparazzi ai unui cotidian central. Mihaela Rădulescu l-a acuzat pe fotoreporter că i-a făcut fotografii şi i-a încălcat dreptul la imagine, iar pe şofer că a urmărit-o cu maşina prin parcarea din faţa blocului unde locuieşte iubitul ei, Dani Oţil.

Comenteaza aici: