Corina Vasile şi soţul ei, Dragoş, intenţionează să vândă garsoniera blestemată unde, în mai 2007, s-a sinucis Bogdan „Ralph” Costache. Vecinii lor au povestit, pentru „ring”, că locuinţa a fost vizitată în ultimele săptămâni de mai mulţi potenţiali clienţi, preţul garsonierei fiind de 45.000 de euro.
Garsoniera profei Corina, din strada Ştefan Stoica, care are o suprafaţă totală de 33 de metri pătraţi, este ocupată în prezent de o verişoară a femeii. „În ultimele săptămâni au venit mai multe persoane să vadă locuinţa. Ne-am interesat şi noi şi se pare că au scos-o la vânzare. Nu lucrează cu agenţii, ca să nu dea comision. Din câte am înţeles, cer pe ea 45.000 de euro, dar nu prea au noroc. Oricum, nu ştiu cine ar vrea să stea în ea după ceea ce s-a întâmplat acolo”, ne-a spus unul dintre vecini. Tragedia care s-a petrecut acolo ar putea explica şi preţul destul de mic cerut de soţii Vasile, când în zonă o garsonieră cu aceeaşi suprafaţă nu poate fi cumpărată cu mai puţin de 55.000 de euro.
Instanţa a dispus expertizarea locuinţei
Intenţia soţilor Vasile de a vinde garsoniera este foarte greu de pus în practică, din moment ce litigiul cu foştii proprietari ai locuinţei, deschis la Judecătoria Sectorului 1, nu s-a finalizat încă. Instanţa a dispus expertizarea garsonierei, urmând să decidă dacă profa Corina' şi soţul ei vor rămâne definitiv în posesia locuinţei sau va fi redată proprietarilor de dinaintea lor.
Aici a murit Ralph
Corina Vasile a ajuns în centrul atenţiei publice după ce elevul pe care îl medita şi cu care avea o relaţie amoroasă s-a sinucis, în mai 2007, aruncându-se de la fereastra garsonierei. Procurorii bucureşteni au deschis imediat o anchetă pentru a stabili dacă profesoara de limba română sau soţul ei a avut de-a face cu moartea lui Ralph, însă au stabilit că acesta şi-a pus capăt zilelor. Imediat după finalizarea anchetei, Corina a fugit în Anglia.


Comenteaza aici: