ZiarulRing

19-mai2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Pavel Stratan, IMOBILIZAT la pat pentru O LUNA

Avatar

Publicat

pe

Medicii i-au interzis categoric cântăreţului basarabean să reintre în ringul „Dansez pentru tine” după ce în timpul antrenamentelor a suferit o ruptură a unui muşchi ce susţine coloana vertebrală, afecţiune care se tratează doar prin repaus complet la pat pentru cel puţin o lună.

„Orice ruptură musculară determină o sângerare cu formare de hematoame care se difuzează pe toată aria paravertebrală, iar durerile sunt foarte mari. Apare imposibilitatea de a face anumite mişcări. Dacă Pavel Stratan are ruptură musculară şi ar fi continuat concursul, vindecarea ar fi devenit imposibilă”, a explicat, pentru „ring”, prof. dr. Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Ortopedie a Spitalului „Marie Curie”.

Accidentul a fost cauzat de… epuizare

„Rupturile musculare apar spontan, din cauza unei contracţii puternice sau a unui gest obişnuit efectuat pe un muşchi epuizat. Ele pot fi provocate şi prin lovitură directă, mai ales când direcţia de acţiune e tangenţială cu muşchiul”, a precizat prof. dr. Gheorghe Burnei. Specialistul susţine că, pentru Pavel Stratan, în cazul „rupturii paramusculare, se recomandă ecografie şi examen RMN”. În opinia profesorului Burnei, tratamentul presupune administrarea de „antialgice şi antiinflamatorii, repaus şi aplicare de pungi cu gheaţă pe zona afectată, iar recuperarea survine după aproximativ 30 de zile”.

Înlocuit de Marian Drăgulescu, proaspăt eliminat
Gimnastul Marian Drăgulescu va continua competiţia visurilor, în ciuda faptului că echipa formată din el şi Adriana Lupu a fost prima din acest sezon care a părăsit emisiunea „Dansez pentru tine”, în urma voturilor telespectatorilor. „Doctorul mi-a interzis categoric să mai particip”, a declarat Pavel Stratan, înduioşat că durerile chinuitoare nu-i mai permit să lupte pentru Andreea. „În ajutor îmi sare chiar Marian Drăgulescu. Am vorbit cu el şi răspunsul lui e pozitiv”, a mai dezvăluit interpretul. Marian are o misiune foarte dificilă. Nu doar că nu e obişnuit cu noua parteneră, dar echipa Andreei e din nou condamnată la duel. Dacă vor trece cu bine de duel, iar Pavel se va recupera în totalitate, Andreea îşi va continua evoluţia în ring alături de partenerul ei iniţial.

Monica Davidescu se retrage din competiţie
Ghinioanele s-au ţinut lanţ la „Dansez pentru tine”, iar Monica Davidescu a trăit cel mai nefast moment. În timpul repetiţiilor în platou pentru dansul în ploaie, într-o singură secundă viaţa Monicăi şi a lui George, partenerul ei, s-a dat peste cap. George s-a dezechilibrat şi a căzut peste cea care lupta alături de el, iar acum Monica Davidescu e grav rănită la ambele picioare, fiind nevoită să se retragă din competiţie. De disperare, au simţit că a căzut cerul peste ei, dar soluţia găsită pe ultima sută de metri s-a dovedit a fi salvatoare pentru George, care a scăpat de duel. Oana Dedeu, fostă concurentă şi actuală membră a baletului, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a învăţa coregrafia şi a se ridica la nivelul Monicăi.


Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *