A început în 1965 şi a dus la explorarea unei lumi ascunse, speciale şi fără pată. Proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii, profesorul de desen Dorel Zaica şi-a propus să cunoască sufletelor elevilor săi nu doar prin pictură, ci şi prin cuvinte. Aşa s-a născut fenomenul care, peste ani, avea să poarte numele „Experimentul Zaica”.

O incursiune în atelierul de pe strada Doamnei, al profesorului Zaica, este ca o călătorie în timp. Trecutul e peste tot. De la politeţea din alte vremuri a maestrului până la sutele de desene, vechi de zeci de ani, ale discipolilor săi, totul te face să te simţi în altă epocă şi într-un fel de altă dimensiune: una a sufletului. Asta pentru că profesorul Zaica a lucrat o viaţă doar cu sufletul, pentru suflet.

Artă veche de 100 de ani

„În facultate am studiat caracteristicile artei copiilor, o artă omologată de aproximativ 100 de ani. Când am ajuns la catedră, am constatat că toate calităţile copiilor trebuie preţuite şi recunoscute de către adulţi, că ele există în ei, indiferent de forma de manifestare”, ne-a declarat maestrul.

Umorul lor, demn de luat în seamă

Din primele clipe petrecute la catedră, Dorel Zaica a înţeles că elevii săi nu se exprimă doar prin desen şi pictură. „Când grăiesc, copiii sunt absolut fermecători. Puritatea şi inventivitatea nu există doar în faţa planşei. Când am adresat copiilor primele întrebări, am avut o viziune specială: îşi exprimau inocenţa cu grai colorat. Umorul şi spiritul de observaţie ale celor mici sunt demne de luat în seamă. De când am înţeles asta, lor mi-am dedicat viaţa”, spune profesorul.

„Le-am iscodit minţile!”

Şi-a propus să capete încrederea şi prietenia elevilor săi, şi nu numai, pentru a-i face astfel, pe cei mici, să se exprime liber. „Le-am iscodit minţile pe subiecte legate de traiul de zi cu zi, de fenomenele naturii, de lume în general. Le-am dat copiilor libertatea de a se exprima şi altfel decât pe tiparul şcolii, unde ei învaţă ceva şi apoi returnează informaţia. Voiam să aflu părerea lor despre tot şi toate, într-o exprimare liberă şi sinceră”, ne-a explicat creatorul „Experimentului Zaica”.

„Până în 1989, 1 iunie a fost o maimuţăreală”

Toată viaţa, în preajma Zilei Copilului, mass-media îşi amintea să omagieze copilului. „Până în 1989, 1 iunie a fost o maimuţăreală. Această cinstire a copilului, la comandă, era jalnică. Apăreau în preajma acelei date zeci de volume de poezii, aşa-zis scrise de copii. Erau ediţii elegante, care acum zac, probabil, prăfuite, prin biblioteci. Era sluţirea unui popor, începând cu copiii. Cei mici erau puşi să scrie poezii, rime la comandă, pentru a elogia Partidul Comunist şi conducătorul suprem. Acele false poezii erau monstruozităţi”, şi-a amintit artistul cu indignare.

„Copilul este de o gingăşie rară”

În opinia profesorului Zaica, prima caracteristică a unui copil este de a fi poet. „Orice copil poate construi o poezie, dar una specială, din suflet. Fără să vrea. Aşa e natura umană. Cei mici pictează, desenează şi vorbesc, deseori cu rime. Acel abuz poetic de dinainte de 1989 a fost vulgar. Nu e drept să faci dintr-un copil un instrument pentru gâdilat urechile adulţilor. E o mitocănie. Copilul este de o gingăşie rară. E nedrept să-l folosim pentru amuzament, ca la o dresură de animăluţe”, explică profesorul.

Revoluţia nu i-a schimbat

Dorel Zaica a explorat minţile copiilor încă din anii `70 şi a ajuns la o concluzie clară: revoluţia din 1989 nu a schimat foarte mult sufletele celor mici. „Răspunsurile pe care le-am primit de la copii înainte de 1989 nu diferă mult de cele de după revoluţie. Copiii nu au fost niciodată înregimentaţi politic. Oricum, ei vorbeau sincer. Doar conjunctura diferă. Gândurile copiilor din anii `70 constituie o radiografie a acelor vremuri. Cei mici sunt cei mai obiectivi cronicari, pentru că ei spun tot ce le trece prin cap”, susţine Zaica.

Îndoctrinarea nu avea limită

Copiii vremurilor trecute, adulţi acum, care au răspuns întrebărilor profesorului Zaica, l-au determinat să tragă o concluzie clară: cei mici lăudau perioada comunistă, dar se vedea falsitatea. „Copilul nu ştie, nu poate să mintă. Se simţea îndoctrinarea abuzivă. Am întrebat odată care este diferenţa între comunism şi capitalism, iar răspunsul a fost: în capitalism, oamenii se împrumută de la o leafă la alta, la un salariu iau pantofi unui copil, iar celuilalt copil abia la salariul următor, iar capitaliştii stau în case urâte, nu în blocuri frumoase ca ale noastre. Răspunsul mi-a arătat clar modul în care copilul transpusese toate problemele casnice din viaţa şi familia lui pe seama capitaliştilor”, ne-a explicat profesorul Zaica.

Gânduri, ca frânturi de stea

„Copiii mici n-au umbră, pentru că la început umblă umbra mamei după ei” - Larisa Aposteanu, clasa a VII-a, 13 ani

„Floarea-soarelui e normal să semene cu soarele că e autoportretul lui” - Florentina Ciucă, clasa a VIII-a, 14 ani

„Târziu este timpul batjocorit” - Matei Zaica, clasa a VII-a, 13 ani

„Dacă mă năşteam curcubeu, mi-ar fi plăcut să stau pe cer şi noaptea” - Maria Pop, clasa a VII-a, 13 ani

„Păcatul este autograful diavolului” - Iulia Ghiţă, 15 ani

„Dumnezeu face mamelor un fel de schiţă, iar noi, copiii, terminăm aceste icoane” - Alexandra Tănase, clasa a VIII-a, 14 ani

„Când afară e soare, noi ne dezbrăcăm umbra şi o punem pe jos” - Florin Gheorghiu, clasa a I-a, 7 ani

„Hai-hui prin grădina întrebărilor”, la start

Păstrează legătura cu mare parte a foştilor lui elevi. Adulţi acum, aceştia vin cu mare plăcere la expoziţiile maestrului şi la lansările sale de carte. El le-a deschis sufletele, le-a călăuzit mintea prin labirintul vieţii şi aşa ceva nu se uită niciodată. „Mâine (n.r. - astăzi), la Muzeul Literaturii Române, lansez cartea „Hai-Hui prin grădina întrebărilor”. Va fi un moment special. Pereţii vor fi plini de desenele foştilor mei elevi pentru că ei, prin mine, au scris cartea. Copiii sunt cei mai obiectivi cronicari. Păcat doar că cea mai minunată calitate a omului, creativitatea, nu e obiect de studiu la şcoală”, spune profesorul cu nostalgie.

Cum s-a născut Ziua Copilului

Ziua Copilului este o sărbătoare a cărei poveste a început pe... 23 aprilie 1920, în Turcia. Cum s-a ajuns însă la data de 1 iunie nu se ştie exact. Varianta cea mai răspândită este cea conform căreia, în 1925, unul dintre consulii Chinei la San Francisco a strâns copiii orfani de origine chineză pentru a sărbători Festivalul Dragonului. Întâmplarea face că acest lucru s-a întâmplat pe 1 iunie, zi în care avea loc şi Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor de la Geneva. Ulterior, această dată a fost preluată de multe state, în special cele comuniste, ca Zi a Copilului. În 1954, Organizaţia Naţiunilor Unite a recomandat tuturor ţărilor să adopte o zi universală a copilului, ca simbol al bunei înţelegeri dintre copii şi al activităţilor de promovare a bunăstării mondiale a acestora.

Guvernul fiecărui stat în parte a avut libertatea de a desemna o dată anume, aşa s-a ajuns ca aceasta să difere de la o ţară la alta. 25 de state, în general foste sau actuale comuniste, sărbătoresc pe 1 iunie Ziua Copilului, iar printre alte zile alese menţionăm: 6 ianuarie - Uruguay, 30 aprilie - Mexic, 5 mai - Japonia, 12 octombrie - Brazilia, 14 noiembrie - India şi 25 decembrie - ţările din Africa Centrală.

În plus, există ţări în care data nu este fixă, astfel: ultima duminică din mai - Ucraina, a treia duminică din iulie - Cuba, a doua duminică din august - Argentina şi a patra miercuri din octombrie - Australia. Mai mult, în Cehia, deşi se sărbătoreşte pe 1 iunie, Ziua Copilului nu este recunoscută oficial, iar în Italia şi Israel nu se sărbătoreşte deloc.