La 15 ani s-a îndrăgostit, a fugit de acasă cu iubitul ei şi a ajuns una dintre victimele drogurilor. A fost anchetată de poliţie şi se află într-un proces continuu de dezintoxicare de "praful alb”. Acum, la şase ani după acest episod "negru” din viaţa ei, Marina încearcă să ia viaţa de la capăt cu ajutorul psihologilor Centrului de Probaţiune al Judecătoriei Sectorului 3.
Am întâlnit-o chiar de ziua ei şi ne-a spus că darul cel mai frumos primit până acum de la viaţă este că a reuşit să scape din capcana drogurilor. Marina ne-a povestit, ieri, cum a trăit experienţa "prafului alb”. Cu inocenţa tipică adolescenţei, s-a îndrăgostit. O iubire nepotrivită care a avut consecinţe nefaste şi i-a marcat viaţa. Şi-a deschis sufletul unui băiat mult mai mare decât ea, traficant de droguri. "Mi-am părăsit familia şi l-am urmat orbeşte. De aici a început calvarul”, îşi aminteşte fata care, ieri, a împlinit 21 de ani.
Fura pentru "praful alb”
"Iubitul meu nu muncea. Era mai mare cu 10 ani decât mine şi trăia din traficul de droguri. Deseori fura ca să avem bani de o doză. Iniţial, n-am vrut să mă ating de droguri. Mereu îmi spunea: «Dacă mă iubeşti, ia heroină!». M-a lovit de nenumărate ori când refuzam să mă droghez. Prima dată am simţit doar o ameţeală puternică. Pe urmă a fost bine. Intram într-o stare de letargie şi totul îmi devenea indiferent. Era ca o oboseală plăcută”, ne-a povestit Marina.
Supravegheată până în 2012
Totul a durat aproape doi ani. Bătăi, heroină, furturi, altă heroină, alte bătăi. Viaţa era ca un carusel. "Până într-o zi, când poliţiştii au sunat la uşă, au făcut o percheziţie şi au găsit droguri. Eram singură acasă. Instanţa a decis ca până în 2012 să beneficiez de supraveghere şi consiliere. Iubitul meu a ajuns la puşcărie”, spune tânăra.
Îşi caută loc de muncă
Acum, viaţa Marinei este pe alt făgaş. "Mi-a luat un an până m-am vindecat de dependenţa de droguri. Vin periodic aici, la Centrul de Probaţiune al Judecătoriei Sectorului 3, şi chiar simt sprijinul celor de aici. Vreau să învăţ pentru a putea munci”, ne-a dezvăluit fata planurile ei de viitor.


Comenteaza aici: