Răsturnare incredibilă de situaţie în cazul Alexandrei Pintili, liceana de 16 ani care a şocat o ţară întreagă după ce şi-a căsăpit mama cu un topor! Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, intrat în posesia „ring”, fata şi-a planificat crima cu câteva zile înainte. „O să-i dau cu ceva în cap sau o s-o bat cu făcăleţul”, le-a spus adolescenta colegilor de clasă. Mai mult, după ce mama sa a murit, a încercat să scape de cadavru. În baza acestor probe, Alexandra a fost trimisă în judecată, vinerea trecută, pentru omor calificat şi riscă să-şi petreacă următorii ani după gratii.
Potrivit rechizitoriului, Alexa s-a hotărât să-şi ucidă mama în 3 martie, după ce aceasta a bătut-o cu făcăleţul pentru că o găsise acasă cu un băiat. A doua zi, ea le-a povestit câtorva colegi de la liceu ce are de gând, dar nimeni nu a luat-o în serios. Ulterior, unul dintre prietenii ei, Ştefan C., le-a relatat anchetatorilor că Alexa i-a spus că plănuia să-şi omoare mama lovind-o cu ceva în cap. Bineînţeles că nici el nu a crezut-o.
Testul la mate a pus capac...
Pe 9 martie, Alexa a chiulit de la ore împreună cu mai mulţi colegi. S-au dus în Parcul Naţional, unde adolescenta le-a mărturisit încă o dată intenţia de a scăpa de mama sa, pe care nu o mai suporta din cauza ieşirilor ei violente, se mai arată în rechizitoriu. Lucrurile au scăpat de sub control în aceeaşi seară, în jurul orei 20.00, imediat după ce Alexa a ajuns acasă. Mama ei, Ioana, a întrebat-o încă de la uşă ce făcuse la testul de matematică din acea zi, fără să ştie că fiica ei nu fusese la ore. Alexa i-a răspuns că s-a descurcat bine. A fost ultimul lor dialog.
„I-am băgat un topor în cap”
Profitând de faptul că mama ei era întoarsă cu spatele, Alexa a luat toporişca din debaraua de pe hol şi a lovit-o de mai multe ore în cap. Femeia a căzut fulgerată la pământ. Procurorii susţin că, apoi, adolescenta şi-a pus o pereche de mănuşi de plastic şi a încercat să spele sângele din hol, însă nu a reuşit. Abia atunci a intrat în panică şi şi-a sunat mai mulţi prieteni, pe care i-a anunţat ce a făcut. Unul dintre primii care au aflat cumplita veste a fost chiar băiatul care fusese surprins acasă cu Alexa de mama ei, cu câteva zile mai devreme. Adrian V. a declarat că fata l-a sunat şi i-a spus: „Este moartă. I-am băgat un topor în cap”. Când băiatul a întrebat-o dacă îi pare rău, aceasta i-a spus că nu are nicio remuşcare şi că în casă este foarte multă mizerie.
S-a îmbătat şi a vrut să-şi taie venele
Când şi-a seama că nu are cum să scape de cadavru, Alexa a băut o sticlă de vin şi a intrat pe Messenger pentru a vorbi cu prietenii. În baza reconstituirii făcute de anchetatori, adolescenta i-a anunţat că vrea să se sinucidă şi a încercat chiar să-şi taie venele cu un cuţit, însă s-a speriat când a început să-i curgă sânge şi a fugit de acasă la un prieten.
„O să zic că a fost în autoapărare”
Surse din cadrul Tribunalului Bucureşti au declarat pentru „ring” că telefonul Alexei a fost pus sub urmărire imediat după descoperirea cadavrului mamei ei. Convorbirile dintre fată şi colegii ei par să demonstreze fără dubiu caracterul premeditat la crimei. „Tu le-ai zis cumva că eu voiam să o omor pe mama?” sau „(...) o să zic că a fost în autoapărare, la modul că mama voia să mă bată” sunt doar câteva din replicile pe care Alexa le-ar fi spus prietenilor, din care reiese că adolescenta era interesată de modul în care îşi poate crea o apărare în faţa poliţiştilor. De altfel, a folosit exact această strategie imediat după ce a fost găsită de anchetatori, cărora le-a declarat că şi-a omorât mama în legitimă apărare, după ce aceasta o luase la bătaie.
Avocaţii apărării invocă „nebunia temporară”
Alexandra Pintili a apărut, ieri, în faţa judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, pe care a încercat să-i convingă să o lase în libertate. Avocaţii ei, printre care şi Paula Iacob, au pledat în faţa instanţei pentru „nebunie temporară”, deşi medicii legişti au stabilit că a avut discernământ în momentul în care şi-a omorât mama.
„Am spus de la început că relatările ei despre modul cum a comis crima denotă o răceală afectivă şi o lipsă a milei şi a remuşcării. Era ca o bombă cu ceas. Acum, după ce a ajuns în arest, trebuie să lăsăm justiţia să-şi facă treaba” Tudorel Butoi, psiholog-criminalist.


Comenteaza aici: