Unii politicieni care nu mai sunt parlamentari nu vor muri de foame. Ba, dimpotrivă! Ei pot câştiga prin îmbinarea utilului cu plăcutul. Este cazul Laviniei Şandru, care se va întoarce la meseria ei de bază: actoria.
A absolvit Facultatea de actorie, acum 10 ani. Nu a interpretat însă niciun rol, deşi a terminat facultatea şi şi-a luat licenţa cu aceeaşi notă: 10. A evoluat însă mult timp pe o altă mare scenă: a politicii. Şi a jucat şi un mare rol, dar nu de „mincinoasă”, cum îi este dat acum să evolueze pe scena Teatrului Metropolis.
Primul rol... pe scenă
Repetiţiile le-a început acum o lună, după ce directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, s-a convins că Lavinia Şandru merită rolul principal din piesa „Mincinoasa”. I-a fost foarte greu şi a repetat foarte mult în toată această perioadă. A folosit chiar şi metafore pentru a-şi exprima sentimentul care a încercat-o după mai bine de 10 ani. „M-am simţit ca paralizată când am început repetiţiile, dar am învăţat din nou, încetul cu încetul, să merg. Actoria cere mult efort, iar acesta trebuie susţinut în permanenţă. Cred că voi face faţă cu brio şi voi răspunde aşteptărilor”, a declarat Lavinia Şandru pentru „ring”.
Surpriză pentru foştii colegi
Pentru premiera de duminică, Lavinia Şandru îşi va invita foarte mulţi foşti colegi. Şi este convinsă că ei vor veni, fie măcar şi din curiozitate. Din noua sa postură de actriţă vrea să le dea o pildă tuturor celor prezenţi. „Voi invita foarte mulţi politicieni să mă vadă jucând în «Mincinoasa». Şi vreau să le arăt prin acest spectacol ce trebuie să nu facă ei din rolul important pe care îl joacă, de oameni politici. Să nu inducă oamenii în eroare, să nu-i păcălească, să nu-i manipuleze sau, altfel spus şi cel mai important, să nu-i mintă aşa cum voi face eu în rolul interpretat pe scenă”, ne-a declarat Lavinia Şandru.
Terapie prin râs
Pentru a ne stârni curiozitatea şi a ne face să o urmărim şi într-un rol de mincinoasă, Lavinia Şandru nu a vrut să divulge prea multe despre premiera de duminică. „George Ivaşcu a avut o idee strălucită. Să pună în scenă o comedie, supercomedie, care să devină pentru oameni o terapie prin râs pentru întrega vară. De ce este bună ideea? Pentru că, din cauza crizei, oamenii nu vor mai pleca atât de mult în concedii şi vor căuta alte metode de divertisment şi relaxare. Cu certitudine vor veni la teatru, în condiţiile în care preţul biletului nu este mare”, ne-a povestit actriţa.
La premiera piesei „Mincinoasa”, duminică, ora 20.30, la Teatrul Metropolis, Lavinia Şandru, prin rolul principal, va fi ea însăşi o premieră.


Comenteaza aici: