S-a născut condamnat la chin. Nicolo Della-Pupa, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a trăit, de când se ştie, doar imobilizat în scaunul cu rotile. În ciuda handicapului, el nu s-a lăsat învins: a reuşit să intre la facultate şi a luptat din răsputeri să fie acceptat de societate şi să-şi câştige singur existenţa. Până la urmă, Nicolo a învins: are un job şi caută să ajute şi alţi semeni cu probleme să-şi găsească un rost în viaţă.

Şi-a împlinit un vis: Nicolo a ajuns să nu mai aibă nevoie de ajutor, ba chiar să-i ajute el pe alţii. A fost operat de două ori, în speranţa că medicii l-ar putea ajuta să meargă. Din păcate, intervenţiile n-au avut succes. Părinţii lui, Flavio, un inginer italian, şi Alina, de profesie medic, au divorţat pe când Nicolo avea doar patru ani. Tatăl lui se săturase de "povara” pe care o avea în casă şi a decis să plece în America împreună cu altă femeie. Nedorit a fost şi de către cel de-al doilea „tătic” cu care mama sa a trăit în concubinaj timp de 32 de ani. În ciuda acestor circumstanţe nefavorabile, şi-a trăit frumos copilăria, a fost vesel şi a făcut boacănele pe care le-ar fi făcut orice băiat la vârsta aceea.

Colegii de şcoală fugeau de el

Şcoala a debutat urât. Colegii l-au respins din prima clipă. „Învăţătoarea m-a primit cu braţele deschise, dar copiii m-au respins violent. În prima zi, nimeni n-a vrut să-mi fie coleg de bancă, dar învăţătoarea s-a aşezat lângă mine şi a dat o lecţie de bunătate întregii clase. Atunci, un băiat s-a ridicat şi mi-a zis: «Eu vreau să stau cu tine în bancă»”, şi-a amintit, nostalgic, Nicolo.

E student în anul III la Drept

Visează să apere drepturile persoanelor cu handicap. A reuşit să ajungă student în anul III, la Drept şi nu se va lăsa până nu va absolvi. „La examene mă duce, cu maşina, o doamnă pe care am angajat-o să mă ajute. Locuieşte cu mine şi nu m-aş descurca fără ea”, spune Nicolo.

Marea bătălie pe piaţa muncii

În 1991 şi-a luat diploma de traducător şi a mai făcut rost de bani traducând cărţi din engleză în română. În 2005 a început să lucreze în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti. În plus, este vicepreşendintele Asociaţiei „Viaţa independentă” din Bucureşti. „Lucrez de acasă. Jobul acesta, la distanţă, mă ajută enorm. Am găsit înţelegere. Şi-au dat seama ce efort ar fi pentru mine să vin zilnic la birou. Mi-a fost tare greu să găsesc slujba asta. Toate ofertele de muncă cereau să fii prezent acolo şi, din start, handicapul meu mă descalifica. În România avem nevoie de o legislaţie care să protejeze drepturile noastre, discapacitaţilor. De aceea mă ocup de programe pentru integrarea în societate a persoanelor cu handicap, pentru că ştiu câte piedici sunt în calea lor”, susţine bărbatul.

Visează să-şi facă o carieră

Fără a se lăsa doborât de soarta care l-a condamnat la viaţa în scaunul cu rotile, îşi trăieşte viaţa la fel de intens ca noi toţi. Are aceleaşi dorinţe, aceleaşi visuri. „Nu mă pot mişca, dar îmi place să fiu cât se poate de independent şi de util în societate. Sunt o persoană invalidă, dar nu incapabilă. Prefer să muncesc decât să primesc ajutorul pentru persoane cu handicap. Mereu am visat să fac ceva măreţ, să-mi creez un nume şi o carieră”, ne-a declarat Nicolo, cu un zâmbet larg pe buze.

O susţine financiar pe cea care l-a îngrijit

Acum e bătrână, dar aproape 20 de ani a fost ca o a doua mamă pentru Nicolo. I s-a dedicat trup şi suflet. „Ea m-a sprijinit şi m-a susţinut cu blândeţea şi optimismul ei. Mă ajuta să mă îmbrac, să mă deplasez şi să mănânc, eram ca propriul ei copil. De aceea, acum, la bătrâneţe, m-am simţit dator să-i întorc tot binele pe care l-am primit de-a lungul timpului de la ea şi îi plătesc chiria garsonierei în care stă”, spune Nicolo.

Batjocorit de lume

De câte ori iese pe stradă, Nicolo cunoaşte umilinţa. „Când mă duc la magazin să cumpăr câte ceva, lumea mă priveşte cu milă şi îmi dă câte un ban de parcă aş fi un cerşetor. Eu sunt diferit, ei sunt superiori. Mi-e greu să simt permanent atitudinea asta în jurul meu”, ne-a povestit el cu tristeţe în glas.

Îşi doreşte o familie

Deşi în acest moment se află singur, pe viitor, Nicolo şi-ar dori să cunoască dragostea şi să aibă o familie. „Nu pretind să condamn o fată sănătoasă la o viaţă de calvar alături de un om bolnav. Însă ştiu că o persoană cu un handicap mai puţin accentuat mă poate înţelege. Aş dori să primesc şi să ofer dragoste”, ne-amărturisit bărbatul.