Niciunul dintre dosarele trimise, până acum, de bănci către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri nu a fost respins, susţin oficialii instituţiei care decide cine are şi cine n-are voie să se împrumute prin programul „Prima casă”. Din cele 178 de dosare care au primit aviz pozitiv, cele mai multe sunt din Bucureşti.
În ciuda zvonurilor care au circulat pe seama durităţii reprezentanţilor Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, toate dosarele înscrise până acum în programul „Prima Casă” au primit undă verde. „Până în prezent, am primit 178 de dosare, care au fost aprobate în totalitate. Doar în două-trei cazuri a fost nevoie de mici completări, însă şi acestea s-au rezolvat rapid”, a declarat, pentru „ring”, Irina Constantinescu, director în cadrul Direcţiei de Sinteză, Rist şi Strategie a Fondului Naţional de Garantare.
Bucureştenii, campioni la credite
Cele mai multe dintre contractele semnate prin intermediul programului „Prima Casă” vizează locuinţe din Capitală. „Din cele 178 de dosare, 34 sunt din Bucureşti, 14 din Bacău, la fel şi din Cluj, 13 din Galaţi, 10 din Iaşi şi 9 din Braşov, din celelalte zone fiind mai puţine. Sunt distribuite proporţional pe toată ţara, însă cele mai multe sunt concentrate în Bucureşti”, a precizat Irina Constantinescu.
Se aşază piaţa imobiliară
Lansarea programului „Prima Casă” pare să fi reuşit stoparea căderii preţurilor pe piaţa imobiliară, apreciază specialiştii. Mai mult, în ultimele săptămâni, preţul locuinţelor din Bucureşti a înregistrat mici creşteri, în special în sudul şi estul Capitalei, se arată într-un studiu publicat pe site-ul imopedia.ro


Comenteaza aici: