La doar 22 de ani, e pe cale să deţină o funcţie politică pentru care mulţi l-ar invidia. Este vorba despre Honorius Prigoană care, după ce şi-a încheiat studiile peste hotare, şi-a găsit un job tot acolo. Preşedinte PD-L, filiala Chicago.
Luna trecută, Partidul Democrat-Liberal a deschis uşile unui sediu în Ţara tuturor posibilităţilor. Mai precis, la Chicago. Odată cu înfiinţarea acestei organizaţii, au apărut şi doritori de a se înscrie în acest partid. Şi cum sunt mulţi români în America, numărul celor care au bătut la „Înalta Poartă” nu a fost de neglijat.
Ales interimar
Până când va fi „uns” oficial, Honorius Prigoană a fost dorit în fruntea filialei de o largă majoritate a membrilor PD-L. De la interimar până la preşedinte cu acte în regulă mai este doar un pas. Iar acesta va fi făcut în ziua de 18 august. Chiar dacă este tânăr şi novice într-ale politicii, Honorius pare să ştie ce vrea şi mai ales cum să organizeze şi să facă să funcţioneze o filială. Tocmai de aceea a luat Chicago la talpă şi a încercat să-i convingă pe românii de acolo să devină membri PD-L. Rezultatele au fost bune.
Va fi validat
Preşedintele PD-L Diaspora, Wiliam Brânză, a luat şi el, astăzi, drumul Americii pentru a asista la deschiderea filialei partidului din America. Mai mult, acesta trebuie să valideze rezultatele alegerilor care se vor desfăşura în ziua de 18 august. „Filiala va fi organizată exact după statutul partidului. Nu va suporta nicio modificare. Conducerea va fi asigurată de un preşedinte, doi prim-vicepreşedinţi, doi vicepreşedinţi, un secretar general şi un secretar executiv. Din câte am vorbit deja cu oamenii de acolo, nu cred că Honorius Prigoană va avea probleme în a deveni preşedinte al filialei PD-L din America. Este tânăr, şi cum vin alegerile, de asta avem nevoie. De un om cu multă energie şi putere de convingere. Iar el le are pe amândouă”, a declarat, pentru „ring”, Wiliam Brânză.
Ajutor din familie
Silviu Prigoană şi soţia lui, Adriana Bahmuţeanu, se află în România şi nici nu au de gând să zboare până în America pentru a fi alături de Honorius la acest eveniment. Şi asta nu pentru că între ei ar exista vreo ostilitate, ci pentru că, pur şi simplu, „ştiu că Honorius se va descurca”. „Mă bucur mult pentru el. Ştiu că va face faţă. Îl voi ajuta doar dacă îmi va solicita acest lucru. Dacă nu, nu, pentru că Honorius este mare şi vaccinat şi ştie ce face”, a declarat, pentru noi, mama vitregă a lui Honorius Prigoană.


Comenteaza aici: