Pentru că nu vrea să recunoască autoritatea celor care anchetează cheltuielile pentru publicitate alocate de ministerul pe care îl conduce, democrat-liberala Elena Udrea a refuzat să se lasă audiată de deputaţii comisiei. Atitudinea ei i-a înverşunat, nu pe liberali, cei care au cerut înfiinţarea comisiei, ci pe social-democraţi, colegii de guvernare ai celor de la PD-L.
În cazul Udrea, nicio zi fără scandal. Ieri s-a mai consumat un episod. Reprezentanţii PSD din comisie, sătui de atâta ignoranţă din partea ministrului turismului, au decis să se plângă Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi Comisiei Juridice. Aceştia vor să se stabilească dacă refuzul Elenei Udrea de a se prezenta la audieri în faţa unei comisii parlamentare constituie o infracţiune.
Acuzată de instigare
Social-democraţii consideră că neprezentarea Elenei Udrea la audieri are un dublu efect. În primul rând, aceasta „îi instigă pe angajaţii ministerului să nu răspundă invitaţiilor făcute de către comisie în vederea audierii lor”. În al doilea rând, „Elena Udrea sfidează parlamentul”. „Aşteptăm să vedem dacă repezentanţii Comisiei Juridice consideră că, în baza acestor fapte, sunt întrunite condiţiile pentru a supune plenului începerea urmăririi penale a ministrului turismului”, au declarat social-democraţii. Cei care au decis să facă demersuri pentru a stopa acest „ping-pong în relaţiile interinstituţionale sunt Aura Vasile, Nicolae Bănicioiu, Georgian Pop şi Robert Negoiţă”, ne-a declarat deputatul PSD Dumitru Chiriţă, care face parte din acest grup. Pe lângă cele două acuzaţii de sfidare şi instigare, Elena Udrea mai este acuzată şi de refuzul de a pune la dispoziţia comisiei de anchetă a documentelor ministerului turismului. „Faptele săvârşite de ministrul turismului reprezintă o gravă încălcare a Constituţiei şi a legilor ţării, a statutului de parlamentar (...), transformând de facto ministerul pe care vremelnic îl conduce într-o feudă personală”, au afirmat cei de la PSD.
„Organ” - emblema comisiei
Replica Elenei Udrea nu s-a lăsat prea mult aşteptată. „Ceea ce miercuri era o greşeală de tehnoredactare, adică Organ în loc de Orban, a devenit astăzi (n.r. - ieri) o emblemă a comisiei”, a declarat Elena Udrea, făcând referire la greşeala de scriere a numelui preşedintelui comisiei al cărei preşedinte este Ludovic Orban. Ea a continuat, spunând că „oamenii aceştia habar nu au de lege şi s-au gândit să formuleze plângeri penale pentru ceva ce nu este penal”. Ministrul turismului a reiterat motivul pentru care nu se prezintă în faţa comisiei: „Ei s-au antepronunţat şi acţionează abuziv”. Concluzia Elenei Udrea a fost: „Am ajuns la momentul când în România dreptatea nu o mai face justiţia, ci se decide prin vot în parlament de către PSD şi PNL”, menţinându-şi în continuare poziţia de a nu se prezenta la audieri.


Comenteaza aici: