Sunt vedete autohtone care au renunţat, silite de împrejurări, la afacerile pe care le demaraseră. Asta chiar dacă au ştiut să se impună în domeniile în care s-au consacrat, şi nu sunt puţine. Altele continuă să "supravieţuiască” ignorând pierderile înregistrate. Sunt însă şi artişti inventivi, care caută noi metode de a-şi spori veniturile.
O surpriză vine din partea Monicăi Columbeanu. Deşi este una dintre vedetele cu cele mai multe joburi, firma sa, SC Monica Columbeanu Media SRL, înregistrată la Registrul Comerţului pe 11 septembrie 2006, cu sediul pe Calea Victoriei, figurează în 2008 cu o pierdere netă de 95.246 lei (952 milioane lei vechi). În dreptul cifrei de afaceri este înscrisă suma de 379.598 lei. Soţia lui Irinel a avut, conform celor declarate, cheltuieli mai mari decât profit. Mai precis, a făcut plăţi de 476.120 lei. Columbeanca a încasat pe firma sa atât banii de la reality-show-ul de la B1TV, cât şi onorariile de la joburile ca manechin. Cu ceva timp în urmă afirma că şi-a achiţionat un autoturism de lux, marca Bentley, cu banii pe care i-a câştigat. Contactată de "ring”, Moni a evitat să facă vreun comentariu pe marginea acestui subiect. Recent, şi-a extins afacerile, ea devenind asociată la o firmă de modelling, Transilvania Fashion, alături de naşul său de cununie, Matei Miko.
Firma lui Mircea Badea, radiată în 2008
Mircea Badea a încercat să dea lovitura împreună cu prietenul său Oreste, investind într-o fabrică de chibrituri nu mai puţin de 200.000 de euro, achiziţionând diverse utilaje. Este deja cunoscut scandalul care a urmat, Badea intrând singur "în gura... lupului”, trezindu-se în postura de victimă colaterală şi cu un executor judecătoresc din Gherla, pentru a-l deposeda de utilaje în baza unei sentinţe a Curţii de Apel Bucureşti. Firma lui Badea, Network G&G SRL, înfiinţată în 2001, a fost radiată pe 30 septembrie 2008. Conform ultimului bilanţ care se află la Registrul Comerţului, şi care vizează anul 2007, Badea avea zero în dreptul cifrei de afaceri, implicit profitul net, şi un total al datoriilor de 395.324 lei.
Andreea Antonescu, zero pe linie!
Cunoscuta cântăreaţă şi-a înregistrat firma pe 28 august 2006, în sectorul 2, având sediul pe str. Silvestru, anunţând "cu surle şi trâmbiţe” acest eveniment, dar, cu toate astea, nu a înregistrat vreun profit. Din contră, SC GUA Imobiliare SRL figurează pe zero atât la cifra de afaceri, cât şi la profit net, ceea ce poate însemna că vedeta fie nu şi-a depus niciun bilanţ până acum, care o poate costa o amendă de 1.500 lei, fie aceasta nu a avut niciun fel de rulaj. Totuşi, pe site-ul oficial al Andreei tronează, la loc de cinste, un anunţ conform căruia "pentru orice vânzare-cumpărare, închirieri de terenuri sau imobile puteţi contacta agenţia imobiliară a AndreEi Antonescu, GUA".
Tudor Chirilă, specialist la Bursă
Solistul trupei Vama nu se teme de criza economică. El investeşte, şi în prezent la Bursa de Valori Bucureşti, cumpărând un pachet de peste 8.000 de acţiuni, în valoare de peste 50.000 de euro. De asemenea, Chirilă nu ascunde că are în portofoliu şi acţiuni Erste Bank, luate tocmai din Viena.
Trăistariu, bani aruncaţi pe... "apa sâmbetei”
Mihai Trăistariu este genul de persoană care... visează frumos. Şi-a încercat norocul în mai multe afaceri, dar singura profitabilă a fost compania de taxiuri pe care şi-a deschis-o în Constanţa, în vara lui 2008, şi care numără, în prezent, peste 150 de maşini. Solistul a avut şi un supermaket în Capitală, pe care însă l-a închis, precum şi patru magazine de birotică, în Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava şi Piatra Neamţ, care, de asemenea, au avut aceeaşi soartă.
Citeşte în numărul de mâine cum au mers afacerile altor vedete din showbizul autohton, printre care Andreea Bălan, Dan Bitman şi Loredana.





Comenteaza aici:
scris de desteptul la ora 22:21 in data 10.09.2009
nu ca imi place de columbeanca prea mult....dar voi matematica cate clase ati facut??? 95.246 lei = 250000 euro??? vai de capul vostru