Un nou sondaj marca BCS a fost dat publicităţii. El a fost efectuat având ca punct de pornire declaraţia şefului statului făcută cu câteva săptămâni în urmă, potrivit căreia „actualul Cabinet este guvernul pe care l-am visat”. Rezultatele sondajului arată însă că oamenii vor în fruntea unor ministere sau la şefia Executivului cu totul şi cu totul alţi politicieni.
Doctorul - şef al Executivului
Surpriza sondajului este Sorin Oprescu. Cei chestionaţi îl văd un bun înlocuitor al lui Emil Boc. Astfel, un procent destul de mare îl consideră pe primarul general al Capitalei ca fiind cel mai potrivit şef al Executivului, dar şi un foarte bun ministru al sănătăţii, faţă de social-democratul Ion Bazac, actualul ministru.
Macovei, baza justiţiei
Repondenţii consideră că un singur om ar fi putut pune capăt scandalului major din justiţie, care pare să nu se mai sfârşească. Este vorba despre Monica Macovei, cea care a mai condus Ministerul de Justiţie. Ea este cotată cu foarte mare încredere de către oamenii chestionaţi, considerând-o mână de fier şi soluţia rezolvării problemelor din sistem.
Geoană - doar ministru
Liderul PSD a vrut odată să fie prim-ministru, iar acum visează la funcţia supremă în stat. Oamenii îl consideră însă foarte bun, dar nu în aceste funcţii. Ei îl văd pe Mircea Geoană foarte potrivit ca ministru de externe. Răspunsurile s-au bazat pe buna creştere, educaţia şi felul de a fi al liderului social-democraţilor.
Meleşcanu, înapoi la apărare
În trecut, liberalul Teodor Meleşcanu nu şi-a dorit nici în ruptul capului Ministerul Apărării, chiar dacă, interimar, a fost şef al acestei instituţii. Şi totuşi, împotriva dorinţei sale, românii s-ar simţi mult mai în siguranţă cu vicepreşedintele PNL în fruntea acestui minister decât cu actualul conducător, democrat-liberalul Mihai Stănişoară.
Isărescu şi finanţele
Mugur Isărescu s-a bucurat în permanenţă de o foarte mare credibilitate. Tocmai din acest motiv şi sperând în diminuarea efectelor crizei, repondenţii îl văd foarte potrivit să ocupe funcţia de ministrul al finanţelor.
Pe loc repaus
De încredere foarte mare se bucură şi Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei, pe care oamenii o vor în continuare şefă la învăţământ. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu miniştrii Radu Berceanu, Ilie Sârbu şi Marian Sârbu.
Guvern de uniune naţională
Potrivit răspunsurilor date de cei chestionaţi, este clar că pe români nu îi mai interesează culoarea politică a celor care conduc ministerele, ci modul în care va fi îmbunătăţit traiul lor. De aici poate fi trasă concluzia că oamenii încep să creadă că frâiele ţării ar trebui luate în mână de un guvern de uniune naţională.
1.096 de persoane au fost chestionate în perioada 20 - 27 august, iar sondajul are o marjă de eroare de + / - 3%
"Între visul preşedintelui şi visurile populaţiei există, în mai mare măsură, deosebiri decât asemănări, iar guvernul ideal în opinia repondenţilor ar fi unul de uniune naţională” dr. Bruno Ştefan - preşedinte BCS


Comenteaza aici:
scris de Legionarul la ora 16:36 in data 11.09.2009
voi ati inebunit?!chiar vreti sa desfiintati romania de pe harta europei?
scris de NUMELE la ora 13:14 in data 11.09.2009
asta-i un papagal . ce primministru. Sa se duca sa-si plimbe nepotii