Veşti proaste pentru „turiştii” electorali! MAI vrea să monteze, la alegerile prezidenţiale, camere video la intrarea în secţiile de votare speciale şi să personalizeze ştampilele de vot, pentru a evita riscul apariţiei fraudelor electorale. Deşi costurile operaţiunii nu au fost încă estimate, doar achiziţionarea camerelor va costa pe puţin jumătate de miliard de lei.
Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au anunţat, ieri, că vor propune personalizarea ştampilelor de vot pentru alegeri, ca măsură împotriva fraudării alegerilor prin vot multiplu ori turism electoral. „Fiecare secţie de votare va avea ştampile cu elemente proprii de identificare, cum ar fi anul procesului electoral şi numărul secţiei de votare, fiind exclusă posibilitatea folosirii frauduloase a acestui instrument de vot de la o secţie la alta”, a declarat, pentru „ring”, Marius Tache, şeful Direcţiei de Informare din cadrul MAI.
Declaraţii pe propria răspundere
O altă măsură propusă de MAI este introducerea unei declaraţii pe proprie răspundere, obligatorie pentru toţi cei care vor vota în cele aproximativ 3.300 de secţii suplimentare din toată ţara. Prin această declaraţie, care va fi dată sub sancţiunea legii penale pentru falsul în declaraţii, poliţiştii speră să-i tragă la răspundere mai uşor pe cei care vor încerca să voteze de mai multe ori.
Camere de jumătate de miliard de lei
Cea mai interesantă propunere este montarea unor camere video la intrarea în toate secţiile de votare speciale, care vor fi conectate la computere şi vor înregistra imaginea tuturor cetăţenilor care vor intra în aceste secţii. Deşi costurile acestei operaţiuni nu au fost estimate, doar achiziţionarea aparaturii de supraveghere va costa aproximativ jumătate de miliard de lei, în condiţiile în care preţul mediu al unei camere video este de 150 de lei. Sumele care vor fi alocate pentru organizarea alegerilor prezidenţiale vor fi stabilite în şedinţă de guvern, în cursul acestei săptămâni.
3.300 de secţii de votare speciale vor fi organizate în toată ţara la alegerile prezidenţiale
„Sperăm ca prin aceste măsuri să anihilăm eventualele încercări de fraudare a alegerilor” - Marius Tache, şeful DI din MAI


Comenteaza aici: