Gherghina, mama regretatului Ion Dolănescu, a împlinit ieri 97 de ani, dar a preferat să nu sărbătorească în niciun fel evenimentul. Aflată în comuna Perşinari din judeţul Dâmboviţa, bătrâna a plâns toată ziua.
„M-a întrebat ieri (n.r. - 21 septembrie a.c.) Ionuţ dacă vreau să organizez ceva de ziua mea, dar fără băiatul meu eu nu mai pot sărbători. L-am aşteptat şi azi pe Ion să vină să-mi cânte aşa cum făcea în fiecare an. Am plâns mult după el şi nu cred că îmi voi găsi liniştea până nu mă voi duce lângă el”, a povestit cu lacrimi în ochi, pentru „ring” şi Expres TV (exprestv.ro), mama lui Ion Dolănescu.
„Ionuţ n-ar fi furat niciodată”
După întregul scandal din pricina averii, între fraţii Dolănescu s-a aşternut liniştea. Cel puţin până în noiembrie, când vor avea un nou termen la tribunal, Ionuţ vrea să îşi vadă de viaţa şi familia lui. Poate chiar să facă botezul fiului lui, Vlăduţ, în vârstă de 10 luni. Supărată pe toate acuzaţiile aduse de Margarita Valenciano şi Dragoş Dolănescu la adresa nepotului ei, Ionuţ, bătrâna de 97 de ani a ripostat: „Ion nu merită acest scandal. El l-a ajutat toată viaţa pe Dragoş, iar acum era normal să se înţeleagă frăţeşte. Ionuţ a fost crescut de mine şi ştiu cum l-am educat. N-ar fi furat niciodată bani din acea casă, care, până la urmă, e tot a lui. S-ar fi furat singur”, a mai spus Gherghina Dolănescu pentru „ring”.
Vlăduţ Dolănescu - botez amânat
Din cauza problemelor de familie cu care s-a confruntat în ultimul timp, Ionuţ Dolănescu a amânat botezul fiului său, Vlăduţ, care a împlinit deja 10 luni. „Nu a avut timp, dar, din câte ştiu, botezul va avea loc peste câteva luni, când Vlăduţ va împlini un an”, a declarat o sursă apropiată familiei.
„O cameră din această casă o să o facem în memoria lui Ion. O să adunăm toate discurile şi pozele lui şi le vom pune pe toate la un loc.” Gherghina Dolănescu
„Ion (Dolănescu - n.r.) nu avea cum să aibă atâţia bani în casă şi atâta avere de care se tot scrie” Gherghina Dolănescu, mama rapsodului


Comenteaza aici:
scris de vera la ora 20:24 in data 24.09.2009
sarut mana si la multi, maicuta gherghina. D-ZEU sa-ti dea putere si sanatate. Maestrul ION, fiul dvs., a fost un un TALENT, un OM BUN si DEOSEBIT. Cred ca, a gresit cand, cu asa usurinta, dupa aventura de 2 saptamani, la timp de cateva luni, i s-a prezentat MARGHEOLITA gestanta, iar D-LUI l-a recunoscut si inregistrat, ca pe fiul lui, pe DRAGOS, care, vizibil, este numai faptura MARGHEOLITAI. Ori, ea, e posibil sa-l fi conceput cu altcineva, dar, interesul ei a fost sa-l puie in carca MAESTRULUI.
scris de ella la ora 18:49 in data 24.09.2009
Ii doresc multa sanatate in continuare doamnei Dolanescu.O cred ca ii este f.greu fara fiul dansei,eu o inteleg f.bine,in urma cu 2 ani am pierdut si eu persoana apropiata mie sufleteste.Ete f.f.ff.greu.O inteleg pe doamna Dolanescu ca ii ia apararea lui Ionut fiindca a fost crescut de dansa,dar ca nu il accepta pe Dragos nu mai sunt de acord cu dansa.Ambiii sunt copiii lui I.Dolanescu si nepotii dansei si nu trebuie sa faca diferenta intre ei.Ionut i-a propus sa ii organizeze ceva de ziua dansei dar nu s-a gandit ca in sufletul dansei este durerea prea mare ca sa organizeze ceva? Maria Ciobanu a acceptat sa ii serbeze ziua de nastre ca nu are durerea in suflet ca mama lui I.Dolanescu.De altfel si Ionut cred ca nu ar fi trebuit sa organizeze acea zi de nastere a mamei sale ,mai ales ca tatal sau, care i-a lasat atata avere nu impliniste nici 6 luni de la deces.Se vede cat de mult sufera el si Maria Ciobanu dupa I.Dolanescu dupa cum cantau si dansau la acea petrecere.Vai,vbai vai,ce pacat!!!! Bunul Dumnezeu sa-i odihneasca pe I.Dolanesc.Apoi la parastasul pe care i l-a facut ,Ionut a dat atatea interviuri de parca nu era la un eveniment trist,se gadea tot la banii tatalui,il denigra atat de tare pe Dragos de parca el este singurul fiu al lui Dolanescu.Il apreciez pe Dragos ca a facut parastas pt. tatal lui fara camere de filmat cum a facut Ionut..Si apoi are dreptate Dragos,daca el nu este cataret tatal lui nu se mandrea cu el? Din contra este un baiat tare finut,destep, cu mult bun simt si seamana f.tare cu I.Dolanescu.
scris de CLAUDIA BOTOSANI la ora 10:42 in data 23.09.2009
LA MULTI ANI ! @};-@};-@};-
scris de mihaela bacau la ora 08:54 in data 23.09.2009
La multi ani si multa sanatate alaturi de cei dragi!!!!!!!!!!!!!