Mediafax 28.09.2009
Directorul CFR Calatori infirma concedierea mecanicului
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/directorul-cfr-calatori-infirma-concedierea-mecanicului-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1019 (ultima in 28.09.2009)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 




Directorul CFR Călători, Răzvan Stoica, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că nu se poate pune problema desfacerii contractului de muncă al mecanicului trenului deraiat la Galaţi, până la concluziile finale ale anchetei, acesta contrazicându-l astfel pe subsecretarul de stat Constantin Axinia.

"În momentul în care raportul va fi finalizat şi vor exista concluzii clare ale acestuia vom vedea ce măsuri se impun. Nu vom lua nicio măsură până când acest raport nu va fi finalizat", a declarat Răzvan Stoica.

Declaraţia acestuia vine după ce, luni, subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor Constantin Axinia declara că mecanicului îi va fi desfăcut contractul de muncă pentru neglijenţă în serviciu şi pentru nerespectarea instrucţiunilor de serviciu.

Subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor a spus că mecanicul locomotivei trenului rapid 661 a recunoscut că nu a fost atent şi nu a observat semnalul roşu la ieşirea din staţia Berheci, aceasta fiind cauza deraierii celui de-al treilea vagon al garniturii.

Subsecretarul de stat a precizat că în perioada următoare va fi emis un ordin de ministru în baza căruia să poată fi testaţi profesional toţi angajaţii CFR care au funcţii de conducere şi care au atribuţii legate de siguranţa circulaţiei.

Cel de-al treilea vagon al trenul rapid 661 care circulă pe direcţia Bucureşti-Iaşi a deraiat, duminică după-amiază, în jurul orei 17.00, în judeţul Galaţi, în zona localităţii Berheci, fără a exista victime. Trenul plecase de la Bucureşti la ora 12.00 şi urma să ajungă la Iaşi la ora 19.00.

În urma incidentului, cinci trenuri de persoane au înregistrat întâzieri, potrivit CFR Călători.


Riscă închisoare între 6 luni şi 3 ani

Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Galaţi a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că mecanicul trenului riscă o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la trei ani, dacă va fi găsit vinovat pentru producerea accidentului.

"Deocamdată, încadrarea juridică a faptei comise de către mecanicul de locomotivă este îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu, dar aceasta se poate schimba dacă în urma analizei tehnice se va constata că linia ferată a fost afectată. Mecanicul este acum cercetat în stare de libertate, iar cazul este instrumentat de către un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci", a spus Hahui.

Potrivit acestuia, mecanicul ar fi declarat în timpul cercetărilor că nu a observat semnalul roşu la ieşirea din staţia Berheci din cauza soarelui puternic şi şi-a continuat drumul până când a văzut că din sens opus se apropie un alt tren. În acel moment, mecanicul a oprit şi a încercat să întoarcă trenul în staţie.

Hahui a mai spus că dacă mecanicul s-ar fi limitat la acea oprire şi nu ar fi încercat să meargă înapoi deraierea nu s-ar fi produs.

"A fost o decizie pe care a luat-o singur, fără să consulte impegatul de mişcare. Dacă nu ar fi făcut acest lucru deraierea nu se mai producea", a adăugat şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Galaţi.

El a precizat că mecanicul, Florin Mustaţă (42 de ani), din Iaşi, are o vechime în muncă de 22 de ani, nefiind implicat până acum în incidente similare celui produs duminică.

Acesta este cel de-al treilea tren care a deraiat în numai o săptămână. Primul accident feroviar a avut loc luni, 21 septembrie, în judeţul Dolj, unde au deraiat opt vagoane ale unui tren accelerat. Cel de-al doilea accident s-a produs în aceeaşi zi, în judeţul Cluj, unde a deraiat un tren încărcat cu produse petroliere, o parte dintre vagoane ajungând într-o râpă.

Comenteaza aici: