Gelu Diaconu 14.10.2009

„Uniunea Scriitorilor este un cadavru!”

ATITUDINE. Poetul Marius Ianus arata cu degetul spre o institutie intrata in putrefactie

http://admin.ziarulring.com/images/upload/interviu/uniunea-scriitorilor-este-un-cadavru-434x326.jpg

Alegerile pentru desemnarea unui nou preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, anunţate pe 17 iunie 2009 la şedinţa ordinară a Comitetului Director al USR şi preconizate a avea loc pe 23 noiembrie la Teatrul Naţional, agită spiritele în lumea scriitoricească. Unul dintre cei mai talentaţi poeţi ai generaţiei 2000 face o radiografie a lucrurilor aşa cum arată ele, în mod obiectiv, văzute din afara instituţiei.

Marius, care crezi că au fost motivele degradării constante, îndeosebi după 1989, a imaginii USR?

Au fost trei momente în care, după '89, această instituţie a fost distrusă. Primul a fost acela în care Mircea Dinescu a risipit fondurile Uniunii dându-le scriitorilor case. Asta a crezut el de cuviinţă să facă atunci. Al doilea moment a fost atunci când Laurenţiu Ulici a adus în USR tot felul de neaveniţi, deci criteriul valoric a dispărut. Au fost primiţi în Uniune oameni care nu aveau suficient talent literar ca să ajungă acolo. Al treilea moment a fost acela în care USR a început să încalce legea, ca să protejeze nişte clădiri asupra cărora nu mai avea niciun drept.

Despre ce clădiri este vorba?

Este vorba, în principal, despre sediul din Monteoru. Proprietarul câştigă în instanţă, se dă o decizie definitivă, dar USR face apel la unii membri ai Comisiei de cultură din Senat, acolo se trag ceva sfori şi se face în aşa fel încât USR rămâne cu acel sediu. Uniunea îşi luase, de-a lungul timpului, un statut de demnitate, era un depozitar al adevărului în vremuri în care lucrurile erau poate mult mai oneste în societatea românească. După `89 a trecut, surprinzător, de partea cealaltă.

Care crezi că este soluţia pentru schimbarea imaginii acestei instituţii?

USR ar trebui reformată, schimbată din rădăcini. Trebuie pornit de la zero. Trebuie daţi afară oamenii care nu merită să fie acolo. USR este un cadavru, din cauza acestor acţiuni succesive de discreditare a instituţiei în sine, făcută de ea însăşi. Practic, în momentul de faţă, este o bombă întârziată. Trebuie cineva să dezamorseze această bombă, să facă trecerea de la feudalismul actual la democraţie în cadrul Uniunii.

În curând vor fi alegeri. Care dintre candidaţii anunţaţi crezi că ar putea schimba ceva în USR?

Nu prea am încredere în nici unul dintre candidaţi, cu o mică excepţie: cea a lui Costi Stan. Toţi mi se par nişte oameni care nu se pot conduce nici măcar pe ei, darămite o structură cu 3.000 de membri, cu atâtea probleme. Manolescu, de pildă, s-a dovedit incapabil să conducă o astfel de instituţie. El a declarat că poate conduce USR prin corespondenţă. Nu este, de altfel, primul preşedinte care, imediat după ce a fost ales, a plecat în ţări de soare pline. Dinescu a făcut la fel, a primit o bursă în Germania şi s-a cărat, a lăsat Uniunea cu fundu-n baltă.

Deci, un nou mandat al lui Manolescu nu ar face decât să agraveze lucrurile?

Manolescu s-a despărţit de literatură de multă vreme. Istoria pe care a publicat-o arată că nu mai are de vreo douăzeci de ani nicio legătură cu literatura vie. A încercat să se bage în politică, dar nu i-a ieşit, pentru că nu are calităţi de lider. El acum e cu fundul în două căldări, istoria lui literară nu este nici pe departe reuşită, e o carte absolut mediocră, tocmai că nu mai are această legătură vie cu literatura. Toţi scriitorii ar trebui să se ferească de astfel de atitudini duplicitare, adică ori sunt scriitori, ori sunt politicieni.

Cassian Maria Spiridon? Dan Mircea Cipariu?

Cassian Maria Spiridon este, după părerea mea, o marionetă pusă de Manolescu după modelul iliescian, ca să ia din voturile celorlalţi candidaţi. Manolescu şi-a inventat acest personaj în acest scop. Cassian Maria Spiridon însuşi cred că îşi dă seama că nu are nicio şansă la preşedinţia USR. Pe de altă parte, Dan Mircea Cipariu este un zăpăcit care habar nu are ce se întâmplă acolo. L-au învăţat prost revista „Salut” şi popularitatea pe care a căpătat-o pe vremea când făcea concursuri de genul „Miss Dudeşti”. El nu e niciun scriitor atât de bun, niciun om potrivit să conducă o astfel de structură.

Cineva trebuie totuşi să conducă Uniunea.

Doar un grup de oameni, foarte bine organizat, ar putea pune lucrurile la punct. Să vrei să ajungi acum preşedinte al USR poate să însemne două lucruri: unu - că eşti nebun şi doi - că vrei să dai şi tu cu ciocul în câteva firimituri care au mai rămas din această instituţie. Ori sunt oameni interesaţi, ori sunt nebuni cei care candidează. Liniile de acţiune care li s-ar cere unui preşedinte acum sunt drastice, adică ar trebui făcute retrocedări, ar trebui daţi oameni afară. Cine se înhamă la aşa ceva?

Tinerii, o soluţie viabilă

„Eu i-am încurajat pe câţiva tineri să candideze, să se implice la nivelul consiliului Uniunii, deoarece, de fapt, consiliul conduce Uniunea. Dacă acolo ar intra alţi oameni, dacă acei oameni s-ar opune anumitor mentalităţi, s-ar putea face lucruri bune. Printre scriitorii tineri, membri ai USR, care ar putea face treabă bună acolo sunt Grigore Şoitu, Răzvan Ţupa, Mugur Grosu. Asta depinde însă de voinţa lor de a candida, de a se implica.”

„În USR e foarte greu să se facă ceva. Pot afirma că acolo se pot reface lucrurile în cel puţin 20 de ani. Răul e prea adânc, sunt prea mulţi oameni care stau doar pentru bani, care nu au nicio treabă cu literatura.” Marius Ianuş


Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de mugur grosu la ora 15:28 in data 20.10.2009

    buna seara, prieteni! auzisem eu niste zvonuri dar abia acum mi-am facut timp sa aflu despre ce era vorba. maguliri peste maguliri, ce pot spune? abia am varat un deget in borcanul cu literatura si vreti deja sa mi-l scot varandu-ma in putina cu birocratii literare? nu, prieteni, e un hoax delicios, marius e ingrozitor de gentil, dar chiar nu candidez la nimic! mihai are dreptate cand spune ca as putea face in primul rand ceva pentru mine - dar asta nu e valabil si pentru restul celor ce ne populeaza planeta? cat despre geamantanele si sacosica de colo-colo, nu stiu de unde are astfel de informatii, probabil e o confuzie. dar daca n-ar fi, deduc ca in viziunea sa a fi un om liber e un pacat capital care nu te recomanda pentru niciun raport social. cat despre povestea cu bautura... cam ieftina scuza, altfel chiar onorabila avand in vedere c-a fost testata deja de la nichita stanescu pana la traian basescu... nu stiu daca numitul mihai le-a scos din ghiocul gandirii dar ma felicit ca nu candidez pe bune - atunci aflam ca sunt cel putin satanist violator fascist drogat!

     

  •  

    scris de K la ora 20:44 in data 15.10.2009

    şi culmea e că Ţupa nu e membru al USR, nu mai mult decât Ianuş sau Emil Boc... sau au intrat şi ei şi n-am aflat?

     

  •  

    scris de opreshean la ora 21:19 in data 14.10.2009

    da, "mihai", insa Mugur nu este un anonim ca tine (asta, ti-o spun ca de la anonim la anonim). acu, ca l-ai luat asa, chiar o sa traga o stacana cu ceva dezofticant, că prea i-ai pus palma pe pahar... tu esti sigur unul dintre cotizanţii ăia ai USR, care tremură acu din broşuri că vine Mugur să vă bea sediul, terasa cu pietriş cu tot de la MLR şi tulburelul de la Secu... Mugur a organizat şi desfăşurati vreo trei festivaluri naţionale cu impact, a ridicat din praful provinciei o revistă de-a USR, cât l-au ţinut puterile, cu salariu de poet, na! a dat criza şi peste el. că, vorba aia: ferească-i criza pe poeţii flotanţi prin Bucureşti...

     

  •  

    scris de mihai la ora 17:12 in data 14.10.2009

    mugur grosu ar putea face ceva in primul rand pentru el, si mai apoi pt altii. iar ca asta sa fie posibil, trebuie 1st of all sa se lase de bautura si razvan tupa la fel, desi nu bea cat astalalt. dar e semi-praf pe plan personal; self-management muci. cineva care, la peste 30 an, incai sta cu chirie in bucuresti & se plimba periodic cu gemantanele & sacosica de colo-colo, pt o gazda mai buna / mai ieftina, n-are ce cauta ca manager al unei institutii publice.

     

  •  

    scris de Marius Ianus la ora 16:58 in data 14.10.2009

    "Lucrurile erau poate mult mai PUTIN oneste în societatea românească", evident. Cred ca la "Ring" fac corectura domnii Paunescu si Cristoiu :) .

     

  •  

    scris de Marius Ianus la ora 16:58 in data 14.10.2009

    "lucrurile erau poate mult mai PUTIN oneste în societatea românească", evident. Cred ca la "Ring" fac corectura tovarasii Paunescu si Cristoiu :) .

     

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

6 (ultimul in 14.10.2009)

Afisari:

1815 (ultima in 14.10.2009)

Rating:

(21 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter