Ion Cristoiu 05.11.2009
Numai tara nu spera nimic
Urmare a votului din parlament, guvernul Lucian Croitoru a căzut. Liderii Coaliţiei de la Grivco s-au grăbit să-i ceară lui Traian Băsescu desemnarea lui Klaus Johannis drept premier. Preşedintele a refuzat, anunţând că va numi „un premier responsabil”.
Cum se explică gestul lui Traian Băsescu?
Prin raţiuni strict electorale.
De altfel, tot ce s-a petrecut nu numai ieri, dar şi în ultimul timp, începând cu moţiunea de cenzură din 13 octombrie 2009 şi terminând cu votul din parlament, se constituie într-o comedie de netă coloratură electorală. Propus de Crin Antonescu, primarul de Sibiu a fost rapid asumat de Mircea Geoană. La rându-i, Traian Băsescu l-a propus pe Lucian Croitoru, consilier al lui Mugur Isărescu, pentru a da şah Coaliţiei de la Grivco prin desemnarea unui premier specialist în relaţiile cu FMI. Deşi s-a străduit să demonstreze că ar fi mâhnit dacă Lucian Croitoru ar pica, Traian Băsescu a fost bucuros la votul din parlament. Domnia sa a calculat că, între timp, mitul Klaus Johannis s-a mai micşorat, votul din parlament oferindu-i posibilitatea de a denunţa Coaliţia de la Grivco, dar şi parlamentul ca făcând parte din sistemul ticăloşit.
Coaliţia de la Grivco a reluat propunerea cu primarul de Sibiu calculând că refuzul (previzibil) preşedintelui îi va aduce voturi lui Mircea Geoană, candidatul coaliţiei. La rându-i, Traian Băsescu şi-a justificat refuzul tot din calcule electorale. Domnia sa a pus votul din parlament ca exprimând dorinţa grupurilor de interese dubioase de a avea un guvern care să le dea, prin privatizare, Poşta, minele de sare, Romgaz, Transgaz şi Transelectrica. În consecinţă, domnia sa refuză să dea curs voinţei celor care stau în spatele Coaliţiei de la Grivco.
Aşadar, prin refuzul de a-l desemna pe Klaus Johannis, Traian Băsescu speră să obţină un câştig electoral.
Şi Coaliţia de la Grivco speră la un câştig.
Numai ţara nu speră nimic.
Comenteaza aici:
-
scris de silviu la ora 14:25 in data 05.11.2009
"Maestre" sunteti obsedat de grifco si de coalitia de la grifco.Ati repetat de10 ori acest lucru,dar de ce nu pomeniti de coalitia de la Golden-slitz,niciodata? Sau aveti memorie foarte scurta si ati uitat de intilnirile lui "zeus" cu multi altii de la Golden-slitz? Alte intilniri ale lui zeus nu au fost pentrui dvs,suspecte? Eu imi amintesc,ca da! V-am urmarit maestre,imi facea placere sa va vad si ascult zilnic.Si imi amintesc f bine ce puncte de verede aveati.Pacat,mare pacat,vad ca CTP nu s-a schimbat in gindire ca dvs,el a ramas acelasi.Pacat "maestre".............

