Ana Maria Păsat 16.11.2009
"Comitetul olimpic trebuie sa preia sportul romanesc”
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/comitetul-olimpic-trebuie-sa-preia-sportul-romanesc-434x326.jpg

Taguri:

Comentarii:

0

Afisari:

549 (ultima in 16.11.2009)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
SERIAL. Patzaichin spera ca viitorul presedinte sa vina nu numai cu idei, dar mai ales, cu solutii

Unul dintre cei mai mari campioni ai noştri e de părere că performanţele sportive realizate până acum s-au datorat doar sistemului mai vechi, dinainte de revoluţie, şi că de atunci nu s-a făcut mai nimic pentru acest domeniu.

"Mesajul meu către viitorul preşedinte al ţării este de a fi mai aproape de noi nu doar cu vorbele, ca până acum, ci şi cu faptele, având în vedere că sportul este un ambasador substanţial peste hotare. Sportul nu a fost niciodată printre priorităţi, s-a aflat mereu pe o treaptă mai jos, poate chiar pe ultimele. Performanţele de până acum s-au datorat sistemului mai vechi, dinainte de revoluţie. Atunci existau cluburi, şcoli, în care toată lumea făcea sport. Nu s-a realizat un Minister al Sportului solid, nu s-au simţit avantajele reînfiinţării acestei instituţii. În plus, se doreşte din nou renunţarea la acest minister şi transformarea lui în agenţie. Nu avem mai nimic. Dar, vorba aceea, niciodată nu este prea târziu. Cine va veni în fruntea ţării să vină cu idei şi soluţii. S-a tot încercat ceva, fără rezultat. Nu s-a găsit o soluţie reală între factorii implicaţi în acest fenomen, ca tineretul să facă sport. Ar trebui ca sportul românesc să fie preluat de Comitetul Olimpic. În COR sunt numai personalităţi, acolo nimeni nu-şi face loc cu coatele, iar acesta ar trebui să fie un exemplu de urmat. Astfel s-ar crea şi stabilitatea care lipseşte, Comitetul Olimpic fiind singurul organ neimplicat politic. De asemenea, trebuie să existe şi o lege a sponsorizării nu doar în sport, ci şi în artă şi cultură, pentru că nimeni nu vrea să investească dacă nu câştigă ceva”.

Ivan Patzaichin, fost campion la canotaj

„Mi-ar plăcea să cred că viitorul preşedinte ar petrece mai puţin timp între hârtii şi mai mult între oameni. În vremurile acestea tulburi, cetăţenii ţării au nevoie de o oarecare urmă de încredere din partea unui şef de stat, iar această modalitate ar conferi oamenilor o oarecare încredere.”

Ramona Hodină, 21 ani, studentă - via e-mail

„Viitorul preşedinte ar trebui să se ocupe de problemele oamenilor, nu de problemele financiare personale. În ultimii 20 ani, toţi preşedinţii au urmărit doar să îşi umple buzunarele proprii, iar eu nu consider că asta se numeşte democraţie, ci, mai degrabă, hoţie. Mi-e şi silă să discut despre asta...”

Adelina Dinu, 19 ani, studentă - via e-mail

"În opinia mea, domnul preşedinte ar trebui să acorde locuri de muncă tinerilor care doresc să facă ceva în viaţă. Uitaţi, eu am 30 de ani şi două facultăţi terminate... nu mă angajează nimeni, nu pot să fac nimic pentru traiul meu. În continuare stau cu mama mea, nu cred că este un lucru «admirabil» pentru un bărbat de vârsta mea”.

Bogdan Nicolau, 30 ani, şomer

Comenteaza aici: