Marta Barbu 16.11.2009
413 suflete, la coada pentru un bol de mancare
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/413-suflete-la-coada-pentru-un-bol-de-mancare-434x326.jpg

Taguri:

Comentarii:

0

Afisari:

1024 (ultima in 16.11.2009)

Rating:

(1 vot )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
Ajutor. Oamenii loviti de soarta supravietuiesc datorita cantinelor sociale

Destine întortocheate, lovituri date de viaţă, ambiţii îngenuncheate ori plata unor greşeli. Cu mâini tremurânde, ochi scăldaţi în lacrimi şi îmbrăcaţi în haine ponosite, 413 persoane vin zilnic pe strada Sf. Constantin, la una dintre cele şase cantine sociale din sectorul 1 al Capitalei. Mânaţi de sărăcie, ei se aşază la coadă pentru a primi „pâinea cea de toate zilele”.

Indiferent cum au ajuns să mănânce la „asistaţi”, aceşti oameni văd în cantina socială o mană cerească. „De 13 ani n-am mai găsit nimic de lucru. De doi ani am şi cancer. Locuiesc cu fiica mea, şi ea tot şomeră, şi am şi trei nepoţi”, ne-a povestit, printre lacrimi, Vasilica, o femeie de 63 de ani.

"Nu am altă sursă de hrană”

Nici pentru Constantina Sică (46 de ani), viaţa nu este mai uşoară. „Am lucrat într-o fabrică, dar acum şapte ani m-am îmbolnăvit, iar pensia e foarte mică.”, ne-a mărturisit cu tristeţe femeia.

Nutriţionistul face meniul

„Meniul este stabilit de nutriţionişti şi bucătari şi nu trebuie să depăşească şase lei, sumă ce acoperă prânzul şi cina. Azi, de exemplu, fiecare va primi trei pâini, pulpe de pui şi tocăniţă de cartofi cu carne de porc”, ne-a explicat una dintre angajatele cantinei.

Se confesează bucătăresei

Ai crede că s-a obişnuit cu tristeţea celor care îi întind mâna prin geam pentru a-şi lua mâncarea. Unii i se confesează. „De 13 ani o văd zilnic pe Vasilica. Ştiu când are un nepoţel bolnav, când o doare ceva. Am ajuns aproape ca un membru al familiei”, ne-a spus I. Gheorghiţă, bucătăreasă la cantina socială de pe strada Sf. Constantin.

„Persoanele care fie nu au venituri, fie le au sub 125 de lei, pensionarii izolaţi social, invalizii şi bolnavii cronici sunt categoriile care pot beneficia de acest ajutor. Cei care au copii minori primesc hrană şi pentru ei. În total, la cele şase cantine sociale din sectorul 1, primesc masă caldă 3.200 de oameni”, ne-a spus Roxana Marin, şefa departamentului Servicii Asistenţă Socială a cantinelor din sectorul 1.

6 lei este valoarea mesei zilnice la cantina socială.

Comenteaza aici: