Mediafax 29.11.2009
Voiculescu: Traiane, ai venit cu Stolojan in 2004 la Grivco
http://admin.ziarulring.com/images/upload/politica/-voiculescu-traiane-ai-venit-cu-stolojan-in-2004-la-grivco-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1124 (ultima in 29.11.2009)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

 Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, i-a adresat, duminică, o scrisoare deschisă lui Traian Băsescu, intitulată "Traiane, hai să rupem pisica! Sau, dacă vrei tu, motanul!", în care îl îndeamnă pe acesta să facă publice detaliile unei întâlniri fără presă care a avut loc la Grivco în 2004.

Voiculescu i se adresează lui Traian Băsescu cu formula "Dragă Traiane, Traian Băsescu". "Mă adresez aşa, mai puţin protocolar, nu preşedintelui României, ci politicianului care candidează acum la funcţia supremă în stat. La fel ca toţi românii, am observat şi eu că ai dezvoltat o obsesie în ceea ce mă priveşte. Reuşeşti performanţa, deloc uşoară, de a-mi rosti numele de cel puţin 7-8 ori în orice intervenţie publică, indiferent de context sau de subiectul dezbătut", arată Voiculescu în scrisoarea deschisă, adăugând că Traian Băsescu trebuie să admită, în aceste condiţii, că are "o problemă".

Liderul PC scrie că o variantă ar fi că Traian Băsescu este sfătuit să interpreteze, în acest sens, un rol care i-ar suplimenta şansele electorale. "Recunosc cinstit, eu nu cred în această variantă. Intensitatea privirii tale, voluptatea pronunţării obsesive a numelui meu mă determină să cred că situaţia ţi-a scăpat de sub control. Eşti posedat de idee, te macină, te consumă, te epuizează. Şi rezultatele se văd: ţi-ai pierdut tonusul, te descurci tot mai greu, ai obosit. Traiane, hai să rupem pisica! Sau, dacă vrei tu, motanul!", îi scrie Voiculescu lui Băsescu.

El ţine să îi amintească lui Traian Băsescu despre o întâlnire din 2004 de la Grivco şi îl îndeamnă pe preşedinte să facă publice detaliile.

"În 2004 ai venit la Grivco să negociem. Erai împreună cu Theodor Stolojan şi, spui tu, «cu căciula în mână». Nici atunci presa nu a fost invitată, informată sau prezentă. Sigur, înţeleg că dacă se fac în lipsa presei, dar în prezenţa lui Traian Băsescu, negocierile, chiar şi la Grivco, sunt transparente şi în interesul românilor. Îmi amintesc detaliat tot ce am vorbit atunci. Ce nu reuşesc să-mi amintesc, pentru că nu am dat niciodată importanţă unor astfel de amănunte, este cine a stat în capul mesei, cine în stânga şi cine în dreapta. Nu vrei, Traiane, să spui românilor şi să-mi aminteşti şi mie cum am stat noi la acea întâlnire? Am observat că tu eşti foarte sensibil la asemenea detalii. Aş întreba presa, dar, din păcate, repet, presa nu a ştiut nimic. Cu sinceritate, Dan. Dan Voiculescu", se arată în încheierea scrisorii.

Preşedintele Traian Băsescu a acuzat, după adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, că la sediul firmei controlate de Dan Voiculescu s-ar fi decis demiterea Cabinetului Boc. De asemenea, el a declarat recent că la Grivco s-a discutat strategia politică a noii alianţe, structura guvernului şi numele prim-ministrului.

"La domnul Voiculescu la firmă, la Grivco, s-a discutat strategia politică, structura guvernului şi numele primului-ministru. La sediul fundaţiei domnului Patriciu s-a discutat strategia economică şi programul economic. La domnul Vântu s-au discutat probabil privatizările", a spus el.

Traian Băsescu a declarat, joi, la Realitatea TV, că, în ceea ce-l priveşte, a fost la Grivco în 2004, atunci când s-a discutat intrarea PC în alianţa de guvernare, însă nu a fost nimic secret.

"Cred că am fost când am discutat intrarea PC în Alianţă (...) M-am ascuns? Nu! Erau toate televiziunile acolo. Eu acuz lipsa de transparenţă când se iau decizii. Toată lumea ştia că mă duc cu căciula în mână să mai găsesc câteva voturi pentru a avea majoritate în Parlament. Nu m-am ascuns, nu a fost o decizie legată decât de nevoia compromisului pe care trebuia să-l fac pentru a realiza o majoritate în Parlament. Nu a fost nimic secret", a spus el.

Comenteaza aici: