Ion Cristoiu 02.12.2009

Emisiunea fatala lui Traian Basescu

http://admin.ziarulring.com/images/upload/editorial/hodoronc-troncul-madonnei-434x326.jpg

Într-un interviu acordat unui ziar central, Traian Băsescu susţine că în emisiunea de la Realitatea TV s-a dus într-o emisiune-capcană.

Să-l credem?

Da. Aşa cum ar fi trebuit să-l credem şi pe Nicolae Ceauşescu dacă ar fi avut posibilitatea să vorbească despre mitingul din 21 decembrie 1989.

S-a spus că scopul diversiunii cu filmuleţul, pusă la cale prin intermediul complicităţii unui jurnalist de la Realitatea lui Sorin Ovidiu Vântu, Răzvan Dumitrescu, a fost de a dovedi alegătorilor că Traian Băsescu e un impulsiv, primejdios în postul de preşedinte.

Fireşte că întreaga afacere, constând în repetarea la infinit pe Realitatea TV şi Antena 3, două posturi din Coaliţia politico-mediatică, Jos Băsescu! Sus Mircea Geoană!, a ţintit şi electoratul, cel liberal îndeosebi, sensibil la violenţe precum lovirea unui copil.

Scopul principal a constat însă în descumpănirea lui Traian Băsescu în direct şi la o oră de vârf.

Aşa cum scopul conspiratorilor din decembrie 1989 a fost de a înfăţişa ţării, în direct, un Nicolae Ceauşescu luat pe nepregătite.

Traian Băsescu afirmă că n-a fost prevenit de staff în legătură cu acuzaţia lansată cu o seară înainte de Dinu Patriciu, care a şi invocat existenţa unui filmuleţ.

E greu de crezut că stafful de campanie n-a ştiut de această acuzaţie, despre care a doua zi, dimineaţa, au vorbit toate posturile de radio şi televiziune.

În cazul lui Nicolae Ceauşescu au rămas fără răspuns întrebările:

1) Cine l-a convins să ţină mitingul din 21 decembrie 1989?

2) De ce nu l-a prevenit Securitatea în legătură cu complotul vizând spargerea mitingului?

Rămân fără răspuns, în cazul lui Traian Băsescu, întrebările următoare:

1) Cine l-a convins să meargă la Realitatea TV?

2) De ce nu l-a prevenit stafful în legătură cu acuzaţia lui Dinu Patriciu?


Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de NUMELE la ora 06:27 in data 03.12.2009

    Algeti comunismul neispraviitilor,pui de lele turbata ! Am convingerea ca cei care voteaza Geoana sunt copii fara minte,dar tu Cristoiule ,tu ce vrei de fapt ?Visezi inca dupa Scanteia tineretului ?Halal sa-ti fie ! Ar trebui sa bagati capul in nisip ca strutul de rusine ! Nu v-ati saturat de hotii astia din PSD ?Nu v-ati saturat de Iliescu.Nastase, Hrebenciuc,Vanghele Cristoiule esti un neispravit,comunistule !Nu-ti mai pierde vremea tot Basescu castiga . Scapam de cumnism VOTAM BASESCU ! /

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 06:26 in data 03.12.2009

    Algeti comunismul neispraviitilor,pui de lele turbata ! Am convingerea ca cei care voteaza Geoana sunt copii fara minte,dar tu Cristoiule ,tu ce vrei de fapt ?Visezi inca dupa Scanteia tineretului ?Halal sa-ti fie ! Ar trebui sa bagati capul in nisip ca strutul de rusine ! Nu v-ati saturat de hotii astia din PSD ?Nu v-ati saturat de Iliescu.Nastase, Hrebenciuc,Vanghele Cristoiule esti un neispravit,comunistule !Nu-ti mai pierde vremea tot Basescu castiga . Scapam de cumnism VOTAM BASESCU ! /

     

  •  

    scris de utut la ora 23:57 in data 02.12.2009

    Ultimul dans al lui Basescu http://www.youtube.com/watch?v=-FtdsWMidmQ

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 17:10 in data 02.12.2009

    Omagiu conducatorului iubit pentru COROIU. MUltumim eu cu NUMELE ca existati "maestre"ca sa mai fie si pupincuristi.

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 16:17 in data 02.12.2009

    Stimate D-nule Ion Cristoiu Noroc ca mai existati dumneavoastra, noroc ca mai exista timisoreni demni, noroc ca, D-zeu le-a luat mintile "celor trei muschetari" trimitandu-i sa-si decline ifosele de prea curand invingatori ,tocmai acolo unde le era interzisa aceasta formula, ajunsa prin voia Sa, un fel de "triopasparic" ce se inghesuie sa iasa pe usa din dos a istoriei. Va multumesc ca existati, multumesc timisorenilor curajosi, multumesc Bunului Dumnezeu ca ocroteste inca aceasta tara si va spun cu toata sinceritatea mea ca, abia astept articolele dumneavoastra care vor critica Presedentia si pe Presedintele Basescu, imediat dupa alegeri! Asa ne-ati obisnuit pe noi cititorii dumneavoastra si opinez ca asa e bine! Va urez sanatate si va mai multumesc odata.

     

  •  

    scris de SANDU la ora 14:36 in data 02.12.2009

    D-LE CRISTOIU.....VEDETI CA AICI,LA MINE LA dALGA,INCA O GAINA A NASCUT PUI VII.

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 12:54 in data 02.12.2009

    "maestre"a toate stiutor si previzibil,indiferent de emisiunea lui zeus de la Realitatea,tot PIERDE! Indiferent de confruntarea de miine,unde isi va varsa veninul,tot va pierde,dc nu recunoasteti?Dar aici,nu in mintea dvs :)( sa recunoasteTI)El nu stie sa piarda,sau nu e capabil sa recunoasca infringerea.Am emotii de ce va fi in stare in noaptera de 6/7 ,daca va pierde!!!

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 07:58 in data 02.12.2009

    Cum cine l-a convins sa mearga la Realitatea maestre ? SIMPLU: Destul de multi din anturajul lui,doresc sa scape de el,nu e simplu"maestre"?

     

  •  

    scris de silviu la ora 07:56 in data 02.12.2009

    intrebati :De ce nu l-a prevenit stafful în legătură cu acuzaţia lui Dinu Patriciu? De aia :) S-a saturat si stafful de zeus.Stafful e constient ca Base va pierde,Dvs.nu!Astept un alt articol al dvs,in care sa ne spuneti cum anticomunistii lui zeus,au iesit in strada ,deci a doua Piata a Universitatii pentru a apara democratia .Sunteti capabil:)Ar fi bine sa spuneti ca a fost tot disperarea lui zeus sau a PDL-istilor ca vor pierde.Apare veninul,apare violenta !

     

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

9 (ultimul in 02.12.2009)

Afisari:

2350 (ultima in 02.12.2009)

Rating:

(7 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter