Toma Moisii 07.12.2009

Trei zile de doliu national in Rusia

CATASTROFA. Incendiul din orasul Perm zguduie o tara intreaga

http://admin.ziarulring.com/images/upload/cocktail/trei-zile-de-doliu-national-in-rusia-434x326.jpg

Preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a semnat un decret prin care, de astăzi şi până miercuri, va fi proclamat doliu naţional după ce peste 100 de oameni au murit în incendiul de vineri seară.

Oraşul Perm, aflat în zona munţilor Urali, a fost zguduit, vineri noaptea, de una dintre cele mai mari catastrofe ale ultimului deceniu în Rusia. Un incendiu violent, declanşat într-un club de noapte din centrul localităţii, a curmat viaţa a 109 persoane şi a rănit alte 134. Dezastrul s-a petrecut în urma unui spectacol de artificii organizat în interiorul clubului, acolo unde unul dintre proiectilele pirotehnice a ricoşat în tavan, declanşând incendiul. După încheierea operaţiunilor de salvare, atât proprietarii clubului, cât şi pirotehniştii responsabili cu artificiile au fost plasaţi sub arest de către Garda Naţională, urmând a fi cercetaţi. Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a semnat, la Kremlin, un decret prin intermediul căruia vor fi proclamate trei zile de doliu naţional, decret ce va intra în vigoare de astăzi. Steagurile Federaţiei Ruse din întreaga lume vor fi coborâte în bernă, iar posturile de radio şi televiziune, precum şi instituţiile culturale îşi încetează evenimentele distractive în aceste zile.

SĂPTĂMÂNĂ NEAGRĂ:

Necazurile se ţin lanţ, în ultimul timp, de poporul rus. Săptămâna trecută, un tren ce făcea legătura între St.-Petersburg şi Moscova a deraiat după ce o grupare teroristă cecenă a aruncat în aer linia ferată. În urma accidentului, 26 de persoane au decedat şi alte 63 au fost rănite. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a declarat că Federaţia Rusă nu va riposta în forţă împotriva separatiştilor ceceni.


Comenteaza aici:

 

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

0

Afisari:

577 (ultima in 07.12.2009)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter