Mediafax
10.12.2009
Obama a luat Premiul Nobel pentru Pace
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a declarat joi, la Oslo, că poate alţi candidaţi erau "mai merituoşi", relatează AFP.
"Nu mă îndoiesc că există alţi candidaţi care poate erau mai merituoşi", a declarat Obama în cursul unei conferinţe de presă organizată alături de premierul norvegian Jens Stoltenberg.
La rândul său, Jens Stoltenberg a declarat că Premierul Nobel acordat lui Barack Obama este "bine-meritat şi important".
"Nu mă pot gândi la altă persoană care să fi făcut mai mult pentru pace în ultimul an", subliniază Stoltenberg.
Comitetul Nobel a surprins pe toată lumea anunţând pe 9 octombrie că îi acordă Premiul pentru Pace lui Barack Obama, pentru "eforturile extraordinare" în favoarea diplomaţiei internaţionale şi cooperării între popoare.


Comenteaza aici: