Cosmin Dragomir 17.12.2009

Biserica IKEA

Romanian dream

Ajung în biserică, din păcate, mult mai rar decât mi-aş dori. La nunţi, botezuri şi înmormântări, ca tot ortodoxul nepracticant.

Săptămâna trecută am participat la o slujbă funerară într-un lăcaş din centrul Bucureştiului. Cei doi preoţi erau secundaţi de un dascăl, însă întreaga slujbă a fost oficiată pe un negativ.

Din boxele aşezate strategic în incintă răsuna un cor profesionist. Dascălul făcea un play-back de toată frumuseţea.

Alte biserici au sisteme de sonorizare profesioniste, cu difuzoare puternice, astfel încât liturghiile să fie auzite de jumătate de cartier.

În 2009, Dumnezeu pare răguşit. Vocea divină se aude prin preoţi, preoţii au nevoie de boxe.

Dar, dacă nu te înduri să-ţi deshizi larg termopanele duminica dimineaţă, pentru slujba de la distanţă, şi ţii morţiş să nu pierzi legătura cu Dumnezeu, ai varianta creştin la fără frecvenţă. Intri pe net, depui acastiste on-line, asculţi vecerniile la radio, te închini live uitându-te la Trinitas TV, te spovedeşti pe forumuri şi tot aşa.

Mai avem nevoie de un număr scurt pentru acatiste (1,2 euro pe minut sau sms), automate de lumânări cu fise de 50 de bani şi preoţi privaţi. Toate acestea îmi aduc aminte de reţeta de succes IKEA. Pentru preţ minim, te serveşti singur.

Comenteaza aici: