Bogdan Cotigă
18.12.2009
Circ cu revolutionari la “Casa Poporului”
Principii. Ion Iliescu si Dumitru Dinca s-au certat violent
Scandal în toată regula la Palatul Parlamentului, între revoluţionari. Aceştia au participat, ieri, la o dezbatere organizată de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, al cărui fondator este fostul preşedinte al ţării Ion Iliescu.
Cel care a pornit conflictul a fost revoluţionarul Dumitru Dincă. El a protestat referitor la faptul că în cadrul unui film documentar care prezenta evenimentele din ziua de 21 decembrie 1989 a fost omis din prezentarea realizată de cei de la institut.
“Spectacolul” a continuat pe culoare
Dincă a vrut să plece de la dezbatere, dar Ion Iliescu împreună cu Petre Roman, Sergiu Nicolaescu, Cazimir Ionescu şi alţi revoluţionari au încercat să îl liniştească. Scandalul a continuat pe culoarele parlamentului. “De ce vii, mă, cu asta? Mă bănuieşti pe mine că ignor ziua de 21 decembrie. Nu cu explozii din astea, ci cu dialog putem rezolva lucrurile“, i-a spus Ion Iliescu. Ulterior, fostul preşedinte a recunoscut că filmul a avut lipsuri.
Roman, în puloverul de revoluţionar
La ciondăneală a participat activ şi fostul premier Petre Roman. Acesta s-a îmbrăcat ca în primele zile ale revoluţiei: cu un pulover. Diferită a fost totuşi culoarea, pentru că, dacă în acele zile fierbinţi, Roman purta un pulover roşu aprins, acum el a venit cu unul albastru deschis.
“A fost o prezentare mai puţin reuşită, dar nu mincinoasă” - Ion Iliescu

Comenteaza aici: