Ion Cristoiu 18.12.2009
Un guvern pentru a fi demis
Gestul i-a nedumerit chiar şi pe admiratorii lui Traian Băsescu.
Ce-a urmărit preşedintele?
Alcătuirea unui guvern care să poată fi demis la un moment dat.
Pe mulţi i-a descumpănit prestaţia candidatului Traian Băsescu înaintea primului tur. S-a vorbit atunci de o sleire a lui Traian Băsescu, ba chiar şi de o temere faţă de noua stea a politicii româneşti: Crin Antonescu.
În realitate, Traian Băsescu a lăsat dinadins imaginea unui candidat slab.
Avea nevoie, pe de o parte, să-l vâre pe Mircea Geoană în turul al doilea, iar pe de altă parte, să-şi înşele adversarii.
Putem dibui astfel o notă a politicii lui Traian Băsescu: gândirea pe termen lung, în paralel cu vizibila renunţare la spectaculosul mediatic.
Desemnarea lui Emil Boc e un eşec în plan imediat.
Adversarii, dar şi admiratorii lui Traian Băsescu se aşteptau la o desemnare spectaculoasă, gen Crin Antonescu, de exemplu.
Traian Băsescu a făcut însă această mutare cu gândul la mutarea următoare: demiterea Guvernului Boc şi înlocuirea sa cu un guvern de alianţă a PD-L cu PNL sau chiar cu PSD. E limpede însă că atât PNL, cât şi PSD vor trece printr-o perioadă de lămuriri, dacă nu chiar de tulburări interne.
Un guvern de alianţă ar fi fost prost chiar pentru ţară, care are nevoie acum de un Executiv gata să intre rapid în funcţie pentru obţinerea banilor de la FMI.
După limpezirea apelor în cele două partide, se va putea încerca formarea unui guvern cu susţinere mai largă în parlament.
Pentru asta, Traian Băsescu avea nevoie de un premier care să demisioneze imediat ce i se va spune.
Comenteaza aici:
-
scris de NUMELE la ora 00:42 in data 29.12.2009
Toate previziunile s-au adeverit... Desi pare stanjenitor pentru unii, pentru cei cu ratiuni politice este celebru...
-
scris de dan la ora 03:29 in data 20.12.2009
Mai * numele* nu crezi ca ai scris mai mult decat cine a scris articolul ? Du-te si dormi un pic poate iti mai uiti poemele astea de comunist .
-
scris de NUMELE la ora 12:07 in data 18.12.2009
slab, "MAISTRE", foarte slab ! chiar daca "zirena" din familia chiriasului cotrocenist te-a vrajit - cum declarai - ar fi fost cazul sa-ti revii! Nu cred in "vraja e-ba-nica" ci, eventual , un ban in plus, fie el si portokaliu, te-a trimis printre be-se-nishty ! Esti intr-o distinsa companie" gen "tru", avramescu catalin "fruntelata", madam monika m., buli-basha solomonake si alte dihanii din panopticumul "supremului" ! "gigantul, titanul, viteazul din gagesti" se arata a fi doar un "ardei umplut cu sila" sau "pitikul utecila"- cum l-a botezat VCT- din oastea celui mai mare pitik viu - cioca-boka-ka ! Vorba cuiva: "linge, linge poate te alegi cu ceva"... Jenant. "MAISTRE" ...dar, ti-ai gasit locul potrivit, la menajeria din deal !!!
-
scris de NUMELE la ora 12:01 in data 18.12.2009
Si daca ramuri bat in geam Si iese iarasi chiorul Eu plec de tot la Amsterdam Ca s-a tampit poporul. La carma bietei noastre tari Se afla un golan Cu apucaturi si cu purtari De mare betivan. Si daca tot iesiti la vot Ca voi sunteti poporul Sper ca nu v-ati prostit de tot S-alegeti iar pe … Chiorul
-
scris de NUMELE la ora 11:57 in data 18.12.2009
care e diferenta intre Base cel vechi si cel nou? Consultari cu partidele de forma, mereu face ce vrea,nu-i pasa de nimeni.Nici de cei care l-au votat macar! L-a pus prim ministru tot pe lacheu de Boc Poc.Pacat de alti 5 ani pierduti din viata noastra.Credeti ca veti mai trai sa va bucurati de principiile unui altfel de presedinte? Sau la lacheismul de care dati dovada, va simtiti confortabil asa?
-
scris de silviu la ora 11:52 in data 18.12.2009
singurul adevar "Pentru asta, Traian Băsescu avea nevoie de un premier care să demisioneze imediat ce i se va spune." IN rest,doar OMAGIU CONDUC ATORULUI IUBIT",pe care il astept de mult.Nu-i asa "maestre" cae f destept "zeus"? II atribuiti niste scenari sau apocaliptice,sau ingenioase.Nu-l credeti cumva f destept? Sau doar servilismul sau pupincurismul pe care mai nou il imbratisati impreuna cu label,Moraru?

