Catastrofa care a zguduit România pe 4 martie 1977 a făcut 1578 de victime, dintre care 1424 numai în Capitală şi a lăsat urme adânci în sufletul multor supravieţuitori. Astăzi am cunoscut un om special: o doamnă care, în aceea noapte, a stat şase ore sub dărâmături în blocul Scala.
În fiecare an, pe 4 martie, Ioana Ionescu îşi vizitează salvatorii. Niciodată, în ultimii 36 de ani, nu a lipsit de la întâlnirea cu medicii care în aceea noapte de groază au ştiut să fie oameni.
Din păcate, Dumnezeu i-a iubit atât de mult încât, de câţiva ani, dr. Nicolae Staicovici, dr. Mihai Ciuta şi dr. Radu Briciu, au plecat în cer. Aşa că vizita s-a mutat de la Floreasca la Spitalul de Oftalmologie. Dintre salvatori, Ioana o mai are alături doar pe prof. dr. Monica Pop. Au devenit prietene, le simţi apropiate, legate parcă prin nişte fire nevăzute.
„Auzeam cum cade blocul”
O femeie mică de statură, cochetă, cu voce şi privire blânde. Nimic nu trădează tragedia pe care a trăit-o pe când avea doar 25 de ani. Este atât de calmă şi zâmbitoare încât mă simt de parcă doamna Ionescu îmi povesteşte un film, nu o întâmplare groaznică din propria ei viaţă. „Pe 4 martie 1977 era o zi frumoasă precum cea de azi. Fusesem în oraş să-mi vizitez o prietenă şi m-am întors acasă, în blocul Scala, pe la ora 21.00. Peste câteva zile urma să mă mut. Îmi contractasem un apartament în Drumul Taberei. Eu locuiam la etajul 11 iar mătuşa mea la etajul 5. În seara aceea mă invitase să dorm la ea însă eu am trecut întâi pe acasă să-mi iau pijamaua. Eram sub duş când a început cutremurul. Mi-am tras halatul de baie pe mine şi am avut intenţia să fug spre uşă dar m-am speriat. Auzeam cum cade blocul. Pe culoar cineva striga . Mi-au rămas în minte imagini ca nişte flashuri. Mozaicul de pe jos din baie parcă fierbea. Apoi s-a stins lumina. Simţeam cum cad etajele”, ne-a povestit doamna Ioana Ionescu (61 ani), astăzi, în biroul Monicăi Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie. Venise cu şampanie, bomboane şi flori, aşa cum face din 77 încoace în fiecare an pe 4 martie. Este modul ei de a spune „mulţumesc” celor care i-au salvat viaţa.
